Isaia 57

57 ¹Cel neprihănit piere și nimeni nu ia aminte; oamenii credincioși sunt luați și nimeni nu înțelege că cei neprihăniți sunt feriți de răul ce va să vină. ²El intră în pace; se odihnesc în paturile lor — toți cei ce umblă în integritate.

³Dar voi — veniți aici, voi, copii de vrăjitoare, voi, odrasle de adulter și de desfrânată! ⁴De cine vă bateți joc? Împotriva cui vă deschideți larg gura și scoateți limba? Nu sunteți voi copii ai răzvrătirii, odrasle ale minciunii, ⁵voi, care ardeți de poftă printre stejari, sub orice copac verde, care vă înjunghiați copiii în văi, sub crăpăturile stâncilor? ⁶Printre pietrele netede ale văii este partea ta; da, ele sunt soarta ta. Lor le-ai turnat o jertfă de băutură, ai adus un dar de mâncare. Să fiu eu mulțumit cu toate acestea? ⁷Pe un munte înalt și falnic ți-ai așezat patul; și acolo te-ai suit să aduci jertfe. ⁸În spatele ușii și al ușorului ți-ai pus semnul. Părăsindu-mă, ți-ai descoperit patul; te-ai suit în el și l-ai lărgit. Ai făcut legământ cu ei; ai iubit patul lor, ai privit goliciunea lor. ⁹Ai călătorit la împărat cu untdelemn și ți-ai înmulțit miresmele; ți-ai trimis solii departe și i-ai coborât până în Locuința morților. ^a a v9 «Împăratul» se referă cel mai probabil la Moleh, o divinitate canaanită asociată cu jertfirea copiilor. ¹⁰Ai obosit de lungimea drumului tău, totuși nu ai zis: „Nu mai e nădejde.” Ți-ai găsit putere nouă și de aceea nu ai slăbit. ¹¹De cine te-ai temut și te-ai înspăimântat atât de tare, încât ai mințit și nu ți-ai adus aminte de mine și nu te-ai gândit la aceasta? Oare nu am tăcut eu de atâta vreme, încât nu te mai temi de mine? ¹²Eu voi da pe față neprihănirea ta și faptele tale, dar ele nu-ți vor folosi. ¹³Când vei striga, să te scape mulțimea idolilor tăi! Vântul îi va spulbera pe toți, o suflare îi va lua. Dar cel ce se adăpostește la mine va stăpâni țara și va moșteni muntele meu cel sfânt.

Pregătiți calea spre casă

¹⁴Și se va zice: „Înălțați, înălțați, pregătiți calea! Înlăturați orice piedică din calea poporului meu.”

¹⁵Căci așa vorbește Cel înalt și preaînălțat — Tatăl nostru, care trăiește veșnic, al cărui Nume este Sfânt: „Eu locuiesc în locul cel înalt și sfânt, dar și cu cel zdrobit și smerit în duh, ca să înviorez duhul celor smeriți și să înviorez inima celor zdrobiți. ^b b v15 Tatăl nostru locuiește în locul cel înalt și sfânt — și totodată își face locuința cu cei cu inima zdrobită. Aceasta este inima lui Dumnezeu descoperită: același Tată care trăiește veșnic se pleacă să locuiască cu oricine al cărui duh este zdrobit. ¹⁶Căci nu voi lupta necontenit în veci, nici nu voi fi mereu mâniat; căci atunci duhul ar leșina înaintea mea — însăși suflarea de viață pe care am făcut-o. ¹⁷Din pricina lăcomiei lui păcătoase m-am mâniat; l-am lovit, mi-am ascuns fața și m-am mâniat — dar el a continuat să se întoarcă, umblând pe calea inimii lui. ¹⁸I-am văzut căile, dar îl voi vindeca; îl voi călăuzi și îi voi da iarăși mângâiere, lui și celor ce îl jelesc, ¹⁹aducând laudă pe buzele lor. Pace, pace celui de departe și celui de aproape,” zice Tatăl nostru, „și îi voi vindeca.” ^c c v19 Pavel aplică această pace-pentru-cei-de-departe-și-cei-de-aproape direct la Isus: „A venit și a vestit pacea vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape” (Efeseni 2:17). Făgăduința de pace a Tatălui ajunge și la iudeu, și la neam, prin Fiul.

²⁰Dar cei răi sunt ca marea învolburată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă noroi și mâl.

²¹„Nu este pace”, zice Tatăl nostru, „pentru cei răi.”