Faptele apostolilor 19

19 ¹Pe când Apolo era în Corint, Pavel a străbătut ținuturile dinspre interior și a ajuns la Efes, unde a găsit câțiva ucenici. ²I-a întrebat: „Ați primit Duhul Sfânt când ați crezut?” Ei i-au răspuns: „Nu, nici măcar n-am auzit că este un Duh Sfânt.”

³El i-a întrebat: „Atunci în ce ați fost botezați?” „În botezul lui Ioan”, au răspuns ei.

⁴Pavel a zis: „Ioan a botezat cu un botez al pocăinței, spunându-le oamenilor să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”

⁵Când au auzit aceasta, au fost botezați în Numele Domnului Isus. ⁶Când Pavel și-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei; vorbeau în limbi și proroceau. ⁷Erau cu toții vreo doisprezece bărbați.

⁸Pavel a intrat în sinagogă și, timp de trei luni, a vorbit cu îndrăzneală, aducând dovezi și căutând să-i convingă despre Împărăția Tatălui nostru. ⁹Dar, când unii s-au împietrit, refuzând să creadă și vorbind de rău Calea înaintea mulțimii, s-a depărtat de ei, i-a luat pe ucenici și, zi de zi, aducea dovezi în sala de prelegeri a lui Tiran. ¹⁰Lucrul acesta a ținut doi ani, așa că toți cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât și greci, au auzit cuvântul Domnului Isus.

¹¹Tatăl nostru făcea minuni nemaivăzute prin mâinile lui Pavel, ¹²așa că până și ștergarele și șorțurile care se atinseseră de pielea lui erau duse la cei bolnavi, iar bolile îi părăseau și duhurile rele ieșeau din ei.

¹³Unii exorciști iudei umblători au încercat și ei să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă poruncesc pe Isus, pe care Îl predică Pavel.” ¹⁴Șapte fii ai unui mare-preot iudeu, numit Sceva, făceau lucrul acesta.

¹⁵Dar duhul rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?” ¹⁶Și omul în care era duhul rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe toți și i-a copleșit, așa că au fugit goi și răniți din casa aceea. ¹⁷Toți iudeii și grecii care locuiau în Efes au aflat lucrul acesta. I-a cuprins frica pe toți, iar Numele Domnului Isus era preamărit. ¹⁸Mulți dintre cei ce ajunseseră credincioși veneau și ei, mărturisind și dând pe față faptele lor. ¹⁹Mulți dintre cei ce se îndeletniciseră cu vrăjitoria și-au adunat sulurile și le-au ars înaintea tuturor. Au socotit prețul lor și au găsit că valorau cât plata pe cincizeci de mii de zile de muncă. ^a a v19 Fiecare argint era o drahmă — aproximativ plata pe o zi a unui muncitor. Sulurile arse valorau cam cât plata pe cincizeci de mii de zile de muncă. ²⁰Astfel, cuvântul Domnului Isus creștea cu putere și se întărea.

²¹După ce s-au petrecut acestea, Pavel și-a pus în gând să treacă prin Macedonia și Ahaia și să meargă la Ierusalim, zicând: „După ce voi fi fost acolo, trebuie să văd și Roma.” ²²A trimis în Macedonia pe doi dintre ajutoarele sale, pe Timotei și pe Erast, iar el a mai rămas o vreme în Asia. ²³Cam în vremea aceea s-a stârnit o mare tulburare din pricina Căii. ²⁴Căci un om, numit Dimitrie, un argintar care făcea temple de argint ale Artemisei, dădea mult de lucru meșteșugarilor. ^b b v24 Artemisa din Efes era marea zeiță-mamă a cetății. Templul ei era una dintre cele șapte minuni ale lumii antice și inima economiei cetății. ²⁵El i-a strâns laolaltă cu lucrătorii de aceeași meserie și le-a zis: „Oamenilor, știți că bunăstarea noastră vine din meșteșugul acesta. ²⁶Și vedeți și auziți că acest Pavel a convins și a abătut o mare mulțime de oameni, nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia, spunându-le că dumnezeii făcuți de mâini omenești nu sunt deloc dumnezei. ²⁷Primejdia nu este numai ca meșteșugul nostru să-și piardă bunul nume, ci și ca templul marii zeițe Artemisa să nu mai fie luat în seamă, iar ea, căreia i se închină toată Asia și lumea, să fie lipsită de măreția ei.”

²⁸Când au auzit acestea, s-au umplut de mânie și au început să strige: „Mare este Artemisa efesenilor!” ²⁹Cetatea s-a umplut de învălmășeală; s-au repezit cu toții în teatru, târându-i pe Gaius și pe Aristarh, macedoneni, tovarășii de drum ai lui Pavel. ³⁰Pavel voia să intre în mijlocul mulțimii, dar ucenicii nu l-au lăsat. ³¹Chiar și unii dintre dregătorii provinciei, prietenii lui, au trimis să-i spună să nu se primejduiască mergând la teatru. ³²Între timp, unii strigau una, alții alta, căci adunarea era în învălmășeală, și cei mai mulți nici nu știau de ce se adunaseră. ³³Unii din mulțime l-au dăscălit pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte; făcând semn cu mâna, el voia să se apere înaintea poporului. ³⁴Dar, când și-au dat seama că este iudeu, au strigat toți într-un glas, cam două ceasuri: „Mare este Artemisa efesenilor!”

³⁵Când logofătul cetății a potolit mulțimea, a zis: „Bărbați efeseni, cine nu știe că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Artemisa și al chipului căzut din cer? ^c c v35 Mulți credeau că acest obiect sfânt era un meteorit căzut din cer — luat drept dovadă a bunăvoinței Artemisei față de cetate. ³⁶Fiindcă nimeni nu poate tăgădui lucrurile acestea, se cuvine să stați liniștiți și să nu faceți nimic cu nesocotință. ³⁷Căci i-ați adus aici pe acești oameni, care nu sunt nici jefuitori de temple, nici hulitori ai zeiței noastre. ³⁸Așadar, dacă Dimitrie și meșteșugarii lui au vreo plângere împotriva cuiva, sunt zile de judecată și sunt proconsuli; să se pârască acolo unii pe alții. ³⁹Dar, dacă cereți ceva mai mult, se va lămuri în adunarea legiuită. ⁴⁰Căci suntem în primejdie să fim învinuiți pentru răzmerița de astăzi, fiindcă n-avem niciun temei ca să dăm socoteală de această zarvă.” ⁴¹Și, după ce a spus acestea, a dat drumul adunării.