Neemia 5

5 ¹S-a ridicat o mare strigare din partea poporului și a soțiilor lor împotriva fraților lor iudei. ²Unii ziceau: „Noi, fiii și fiicele noastre, suntem mulți; să facem rost de grâu ca să mâncăm și să trăim.” ³Alții ziceau: „Ne punem zălog ogoarele, viile și casele ca să facem rost de grâu în timpul foametei.” ⁴Alții ziceau: „Am împrumutat bani pentru birul împăratului pus pe ogoarele și viile noastre. ⁵Carnea noastră este ca și carnea fraților noștri, copiii noștri sunt ca și copiii lor — și totuși ne silim fiii și fiicele să ajungă robi. Unele dintre fiicele noastre sunt deja roabe și suntem neputincioși: ogoarele și viile noastre sunt ale altora.”

⁶M-am mâniat foarte tare când am auzit strigarea lor și aceste cuvinte. ⁷M-am gândit bine, apoi i-am mustrat pe nobili și pe dregători: „Fiecare dintre voi ia dobândă de la propriul său frate!” Așa că am strâns o mare adunare împotriva lor. ⁸Le-am zis: „Noi am făcut tot ce ne-a stat în putere ca să-i răscumpărăm pe frații noștri iudei vânduți altor neamuri. Iar voi vă vindeți frații, numai ca ei să ne fie vânduți înapoi nouă!” Ei au tăcut și n-au avut ce să spună. ⁹Apoi am zis: „Nu este bine ce faceți. Nu ar trebui să umblați în frică de Tatăl nostru, ca să nu fiți de batjocura neamurilor vrăjmașe nouă? ¹⁰Și eu, frații mei și slujitorii mei le împrumutăm bani și grâu. Să încetăm cu această dobândă. ¹¹Dați-le înapoi chiar astăzi ogoarele, viile, grădinile de măslini și casele, precum și dobânda pe care le-ați luat-o pentru bani, grâu, vin nou și untdelemn.”

¹²Ei au răspuns: „Le vom da înapoi și nu le vom mai cere nimic. Vom face așa cum spui.” Atunci i-am chemat pe preoți și i-am pus pe nobili să jure că își vor ține făgăduința.

¹³Mi-am scuturat și poala hainei și am zis: „Tot așa să scuture Tatăl nostru din casa și din averea lui pe oricine nu-și va ține această făgăduință — să fie scuturat și lăsat gol.” Și toată adunarea a zis: „Amin”, și l-au lăudat pe Tatăl nostru. Și poporul a făcut după cum făgăduise.

¹⁴Din ziua în care am fost numit guvernator al lui Iuda — din anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxes până în al treizeci și doilea, timp de doisprezece ani — nici eu, nici frații mei n-am mâncat din pâinea cuvenită guvernatorului. ¹⁵Dar guvernatorii dinaintea mea împovăraseră poporul, luând de la el pâine și vin, pe lângă vreo livră de argint. Chiar și slujitorii lor stăpâneau peste popor. Eu însă n-am făcut așa, pentru că mă temeam de Tatăl nostru. ¹⁶M-am ținut, de asemenea, de lucrarea la acest zid; n-am cumpărat niciun ogor. Și toți slujitorii mei erau strânși acolo la lucru. ¹⁷La masa mea mâncau și o sută cincizeci de iudei și dregători, pe lângă cei care veneau la noi din neamurile dimprejur. ¹⁸În fiecare zi se pregăteau pe cheltuiala mea un bou, șase oi alese și păsări; iar la fiecare zece zile, vin din belșug, de tot felul. Cu toate acestea, n-am cerut pâinea cuvenită guvernatorului, fiindcă munca apăsa greu asupra acestui popor. ¹⁹Adu-ți aminte de mine spre bine, Tată, pentru tot ce am făcut pentru acest popor.