Apocalipsa 10

10 ¹Apoi am văzut un alt înger puternic coborând din cer, învăluit într-un nor, cu un curcubeu deasupra capului, cu fața ca soarele și cu picioarele ca niște stâlpi de foc. ²Ținea în mână un sul mic, deschis, și-a pus piciorul drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ, ³și a strigat cu glas tare, ca un leu care răcnește. Când a strigat, au vorbit șapte tunete.

⁴Când au vorbit cele șapte tunete, eram gata să scriu, dar am auzit un glas din cer care spunea: „Pecetluiește ce au spus și nu scrie!”

⁵Atunci îngerul pe care îl văzusem stând pe mare și pe pământ și-a ridicat mâna dreaptă spre cer ⁶și a jurat pe Tatăl nostru, care este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul și tot ce este în el, pământul și tot ce este în el și marea și tot ce este în ea: „Nu va mai fi nicio amânare! ⁷Când al șaptelea înger va fi gata să sune din trâmbiță, se va împlini taina Tatălui nostru, așa cum le-a vestit robilor Săi, prorocii.” ^a a v7 Taina pe care Tatăl nostru a vestit-o prin proroci își atinge plinătatea în Fiul Său — Evanghelia făcută cunoscută tuturor popoarelor (Efeseni 3:8-9; Coloseni 1:26-27).

⁸Glasul din cer mi-a vorbit din nou: „Du-te, ia sulul cel deschis din mâna îngerului care stă pe mare și pe pământ!”

⁹M-am dus deci la înger și i-am cerut sulul cel mic. El mi-a zis: „Ia-l și mănâncă-l! Îți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”

¹⁰Am luat sulul cel mic din mâna îngerului și l-am mâncat. În gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce l-am mâncat, mi s-a amărât pântecele. ¹¹Apoi mi s-a spus: „Trebuie să prorocești din nou despre multe popoare, neamuri, limbi și împărați.”