Apocalipsa 9

9 ¹Al cincilea înger a sunat din trâmbiță și am văzut o stea căzută din cer pe pământ. Și i s-a dat cheia fântânii Adâncului. ²A deschis fântâna Adâncului și s-a ridicat din ea un fum ca fumul unui cuptor mare, iar soarele și aerul s-au întunecat de fumul fântânii. ³Și din fum au ieșit lăcuste pe pământ, cărora li s-a dat o putere ca puterea scorpionilor pământului. ⁴Li s-a spus să nu vatăme iarba pământului, nicio plantă verde și niciun copac, ci numai pe oamenii care nu au pecetea Tatălui nostru pe frunte. ^a a v4 Pecetea îi însemnează pe cei care îi aparțin Tatălui nostru — aceeași pecetluire a slujitorilor săi descrisă în capitolul 7. ⁵Nu li s-a îngăduit să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni — un chin ca al scorpionului când înțeapă pe cineva. ⁶În zilele acelea, oamenii vor căuta moartea și n-o vor găsi, vor dori să moară, dar moartea va fugi de ei.

⁷Lăcustele semănau cu niște cai pregătiți de luptă; pe capete aveau un fel de cununi ca de aur, iar fețele lor erau ca niște fețe de oameni. ⁸Aveau păr ca părul femeilor, iar dinții lor erau ca dinții leilor. ⁹Aveau platoșe ca de fier, iar zgomotul aripilor lor era ca zgomotul multor cai și care de luptă năpustindu-se în bătălie. ¹⁰Cozile lor semănau cu ale scorpionilor și aveau ace, iar în ele stătea puterea de a vătăma pe oameni cinci luni. ¹¹Împăratul lor este îngerul Adâncului — Distrugere pe evreiește, Apolion pe grecește. ^b b v11 Amândouă numele înseamnă „Nimicitorul”.

¹²Primul vai a trecut; iată, mai vin încă două vaiuri după acestea.

¹³Apoi al șaselea înger a sunat din trâmbiță și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea Tatălui nostru, ¹⁴care i-a zis celui de-al șaselea înger, care avea trâmbița: „Dezleagă pe cei patru îngeri legați la râul cel mare, Eufratul.”

¹⁵Și cei patru îngeri, care fuseseră pregătiți pentru ceasul, ziua, luna și anul acela, au fost dezlegați ca să ucidă a treia parte din omenire. ¹⁶Numărul oștilor de călăreți era de două sute de milioane; le-am auzit numărul. ¹⁷Iată cum am văzut în vedenie caii și pe călăreții lor: aveau platoșe de culoarea focului, a safirului și a pucioasei; capetele cailor erau ca niște capete de lei și din gurile lor ieșeau foc, fum și pucioasă. ¹⁸De aceste trei urgii — focul, fumul și pucioasa care ieșeau din gurile lor — a fost ucisă a treia parte din omenire. ¹⁹Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor; cozile lor, ca niște șerpi, aveau capete și cu ele vătămau.

²⁰Ceilalți oameni, care n-au fost uciși de aceste urgii, tot nu s-au întors de la lucrarea mâinilor lor, ci s-au închinat mai departe demonilor și idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. ²¹Și nu s-au pocăit nici de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furturile lor.