Psalmii 77

77 ¹Strig cu glas tare către Tatăl nostru; glasul meu se înalță la Tatăl nostru, ca să mă audă. ²În ziua necazului meu L-am căutat pe Tatăl suveran; noaptea mâna mea era întinsă și nu obosea; sufletul meu nu voia să fie mângâiat. ³Îmi aduc aminte de Tatăl nostru și gem; cuget și mi se mâhnește duhul.

⁴Tu mi-ai ținut pleoapele deschise; eram tulburat și nu puteam vorbi. ⁵M-am gândit la zilele de odinioară, la anii de demult. ⁶Mi-am adus aminte de cântarea mea în timpul nopții; cugetam în inima mea și duhul meu cerceta: ⁷„Oare va lepăda Tatăl suveran pentru totdeauna și nu va mai arăta niciodată bunăvoință? ⁸Oare a încetat pentru totdeauna dragostea lui din legământ? S-a sfârșit oare făgăduința lui pentru toate generațiile? ⁹Oare a uitat Tatăl nostru să fie îndurător? Și-a oprit el în mânie îndurarea?”

¹⁰Atunci am zis: „Aceasta este rugămintea mea: anii dreptei Celui Preaînalt.” ^a a v10 Rugămintea se referă la anii trecuți, când mâna puternică a Celui Preaînalt a lucrat cu putere pentru poporul său. ¹¹Îmi voi aduce aminte de faptele Tatălui nostru; da, îmi voi aduce aminte de minunile tale de odinioară. ¹²Voi cugeta la toată lucrarea ta și voi medita la faptele tale puternice. ¹³Calea ta, Tată, este sfântă. Care dumnezeu este atât de mare ca Tatăl nostru? ¹⁴Tu ești Tatăl nostru care face minuni; ți-ai făcut cunoscută puterea printre popoare. ¹⁵Cu brațul tău ți-ai răscumpărat poporul, pe fiii lui Iacov și ai lui Iosif.

¹⁶Apele te-au văzut, Tată; apele te-au văzut și s-au zbuciumat; da, adâncurile s-au cutremurat. ¹⁷Norii au turnat apă; cerurile au răsunat de tunet; săgețile tale au scăpărat în toate părțile. ¹⁸Bubuitul tunetului tău s-a rostogolit prin vârtejul de vânt; fulgerele tale au luminat lumea; pământul s-a cutremurat și s-a zguduit. ¹⁹Calea ta a fost prin mare, cărarea ta prin apele cele mari; și totuși urmele tale nu s-au văzut. ²⁰Ți-ai călăuzit poporul ca pe o turmă prin mâna lui Moise și a lui Aaron.