Neemia 9

9 ¹În ziua a douăzeci și patra a lunii acesteia, israeliții s-au adunat postind, îmbrăcați în sac și cu țărână pe cap. ^a a v1 A pune țărână pe cap, împreună cu postul și sacul aspru, era un semn străvechi de adâncă întristare și de pocăință. ²Urmașii lui Israel s-au despărțit de toți străinii, au stat în picioare și și-au mărturisit păcatele lor și vinovăția strămoșilor lor. ³Au stat în picioare la locurile lor și au citit din Cartea Legii Tatălui nostru vreme de aproape trei ceasuri, apoi și-au mărturisit păcatele și s-au închinat Tatălui nostru încă trei ceasuri. ⁴Ieșua, Bani, Cadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani au stat pe treptele leviților și au strigat cu glas tare către Tatăl nostru. ⁵Apoi leviții—Ieșua, Cadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania, Petahia—au zis: „Ridicați-vă și binecuvântați-L pe Tatăl vostru, din veșnicie în veșnicie. Binecuvântat să fie numele tău cel slăvit, înălțat mai presus de orice binecuvântare și laudă. ⁶Tu singur ești Tatăl nostru. Tu ai făcut cerurile, chiar și cerurile cele mai înalte, cu toată oștirea lor, pământul și tot ce este pe el, mările și tot ce este în ele. Tu le dai viață tuturor, iar oștirea cerului ți se închină. ⁷Tu ești Tatăl nostru, care l-ai ales pe Avram și l-ai scos din Ur, din Caldeea, și i-ai pus numele Avraam. ⁸Ai găsit inima lui credincioasă înaintea ta și ai făcut un legământ cu el, ca să-i dai țara canaaniților, hitiților, amoriților, periziților, iebusiților și ghirgasiților—ca s-o dai urmașilor lui. Și ți-ai ținut făgăduința, căci ești drept. ⁹Ai văzut suferința strămoșilor noștri în Egipt; le-ai auzit strigătul la Marea Roșie. ¹⁰Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor dregătorilor lui și a întregului popor din țara lui, căci știai cu câtă trufie s-au purtat egiptenii cu poporul nostru. Așa ți-ai făcut un nume care dăinuie până în ziua de azi. ¹¹Ai despărțit marea înaintea lor, așa că au trecut prin ea pe uscat, dar pe cei ce-i urmăreau i-ai aruncat în adâncuri, ca pe o piatră în apele cele puternice. ¹²Ziua i-ai călăuzit cu un stâlp de nor, iar noaptea cu un stâlp de foc, ca să le luminezi calea pe care aveau să meargă. ¹³Te-ai coborât pe muntele Sinai; le-ai vorbit din cer. Le-ai dat rânduieli drepte și legi adevărate, hotărâri bune și porunci. ¹⁴Le-ai făcut cunoscut Sabatul tău cel sfânt și le-ai dat porunci, hotărâri și legi prin Moise, slujitorul tău. ¹⁵În foamea lor le-ai dat pâine din cer, iar în setea lor le-ai scos apă din stâncă. Le-ai spus să intre și să ia în stăpânire țara pe care juraseși să le-o dai. ¹⁶Dar ei—strămoșii noștri—s-au făcut trufași și încăpățânați și n-au vrut să asculte de poruncile tale. ¹⁷N-au vrut să asculte și n-au ținut minte minunile pe care le-ai făcut în mijlocul lor. S-au încăpățânat și, în răzvrătirea lor, și-au pus o căpetenie ca să se întoarcă la robia lor. Dar tu ești un Tată iertător, milostiv și plin de îndurare, încet la mânie și bogat în dragoste statornică, și nu i-ai părăsit. ¹⁸Chiar și atunci când și-au turnat un chip de vițel și au zis: «Acesta este dumnezeul tău care te-a scos din Egipt», și au săvârșit hule îngrozitoare, ¹⁹tu, în marea ta îndurare, nu i-ai părăsit în pustie. Stâlpul de nor tot îi călăuzea ziua pe cale, iar stâlpul de foc tot le lumina drumul noaptea. ²⁰Ai dat Duhul tău cel bun ca să-i învețe pe ei. Nu ți-ai oprit mana de la gura lor și le-ai dat apă pentru setea lor. ²¹Timp de patruzeci de ani ai avut grijă de ei în pustie și nu le-a lipsit nimic; hainele nu li s-au uzat și picioarele nu li s-au umflat. ²²Le-ai dat împărății și popoare, dându-le ținuturi în fiecare colț al țării. Așa au luat în stăpânire țara lui Sihon, împăratul Hesbonului, și țara lui Og, împăratul Basanului. ²³Le-ai înmulțit copiii ca stelele cerului și i-ai adus în țara despre care le spuseseși strămoșilor lor să intre și s-o stăpânească. ²⁴Copiii lor au intrat și au luat în stăpânire țara. I-ai supus înaintea lor pe canaaniții care locuiau acolo și i-ai dat în mâinile lor pe canaaniți, împreună cu împărații lor și cu popoarele țării, ca să se poarte cu ei cum voiau. ²⁵Au cucerit cetăți întărite și un pământ roditor; au luat în stăpânire case pline de tot felul de bunătăți, fântâni săpate deja, vii, livezi de măslini și pomi roditori din belșug. Așa au mâncat, s-au săturat și s-au îngrășat și s-au desfătat în marea ta bunătate. ²⁶Dar au fost neascultători și s-au răzvrătit împotriva ta; au aruncat legea ta la spatele lor. I-au ucis pe profeții tăi, care îi îndemnaseră să se întoarcă la tine, și au săvârșit hule îngrozitoare. ²⁷De aceea i-ai dat pe mâna vrăjmașilor lor, care i-au asuprit. Dar la vremea strâmtorării lor, când au strigat către tine, i-ai auzit din cer și, în marea ta îndurare, le-ai dat izbăvitori, care i-au scăpat din mâna vrăjmașilor lor. ²⁸Dar de îndată ce aveau odihnă, făceau iarăși ce este rău înaintea ta. De aceea i-ai lăsat în mâna vrăjmașilor lor, care au stăpânit peste ei. Totuși, când se întorceau și strigau către tine, îi auzeai din cer și, de nenumărate ori, în îndurarea ta, i-ai scăpat. ²⁹I-ai îndemnat să se întoarcă la legea ta, dar s-au îngâmfat și n-au ascultat de poruncile tale. Au păcătuit împotriva rânduielilor tale, care dau viață celui ce le împlinește. Cu încăpățânare ți-au întors spatele, și-au înțepenit grumazul și n-au vrut să asculte. ³⁰Mulți ani ai avut răbdare cu ei. Prin Duhul tău i-ai îndemnat prin profeții tăi, dar ei n-au luat aminte. De aceea i-ai dat în mâna popoarelor din alte țări. ³¹Dar, în marea ta îndurare, nu i-ai nimicit și nici nu i-ai părăsit, căci ești un Tată milostiv și plin de îndurare. ³²Și acum, Tatăl nostru—cel mare, puternic și înfricoșător, care ții legământul de dragoste statornică—nu lăsa ca toată suferința aceasta să pară puțin lucru înaintea ta: suferința care a venit peste noi, peste împărații și căpeteniile noastre, peste preoții și profeții noștri, peste strămoșii noștri și peste tot poporul tău, din zilele împăraților Asiriei până astăzi. ³³În tot ce a venit peste noi ai fost drept; ai lucrat cu credincioșie, pe când noi am făcut rău. ³⁴Împărații și căpeteniile noastre, preoții și strămoșii noștri n-au păzit legea ta; n-au luat aminte la poruncile tale, nici la îndemnurile pe care li le-ai dat. ³⁵Chiar și atunci când erau în împărăția lor, bucurându-se de marea bunătate pe care le-ai dat-o și de țara întinsă și roditoare pe care ai pus-o înaintea lor, n-au vrut să slujească ție, nici să se întoarcă de la căile lor cele rele. ³⁶Și acum, iată—suntem robi astăzi, robi chiar în țara pe care ai dat-o strămoșilor noștri, ca să mănânce roadele ei și bunătățile ei. ³⁷Rodul ei bogat se duce la împărații pe care i-ai pus peste noi din pricina păcatelor noastre. Ei stăpânesc peste trupurile noastre și peste vitele noastre cum le place, și suntem într-o mare strâmtorare.”

³⁸De aceea încheiem o înțelegere fermă, în scris, pecetluită de căpeteniile, leviții și preoții noștri.