Neemia 2

2 ¹În luna Nisan, în al douăzecilea an al domniei împăratului Artaxerxe, era vin înaintea lui; l-am luat și i l-am dat împăratului. Niciodată nu mai fusesem trist înaintea lui. ^a a v1 Nisan era prima lună a anului evreiesc, la începutul primăverii (în jurul lunilor martie–aprilie). ²Împăratul m-a întrebat: „De ce ești așa de trist la față, deși nu ești bolnav? Aceasta nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-am înfricoșat foarte tare.

³I-am zis împăratului: „Să trăiască împăratul în veci! Cum să nu fiu trist la față, când cetatea, locul unde sunt îngropați strămoșii mei, zace în ruine, iar porțile ei sunt arse de foc?”

⁴Împăratul m-a întrebat: „Ce ceri?” Atunci m-am rugat Tatălui nostru din ceruri ⁵și i-am zis împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale și dacă robul tău a căpătat trecere înaintea ta, trimite-mă în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele strămoșilor mei, ca să o rezidesc.”

⁶Împăratul, lângă care ședea împărăteasa, m-a întrebat: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” I-a plăcut să mă trimită, așa că i-am dat un soroc.

⁷Am mai zis împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec până voi ajunge în Iuda, ⁸precum și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemn pentru grinzile porților cetățuii de lângă templu, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a împlinit cererile, căci mâna cea bună a Tatălui meu era peste mine.

⁹M-am dus la guvernatorii provinciei de dincolo de Râu și le-am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese cu mine și căpetenii de oaste și călăreți. ¹⁰Când au auzit lucrul acesta, Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujbașul amonit, s-au supărat foarte tare că venise cineva să caute binele poporului lui Israel.

Cercetarea zidurilor dărâmate în timpul nopții

¹¹Am ajuns la Ierusalim și am rămas acolo trei zile. ¹²M-am sculat noaptea, împreună cu câțiva oameni. Nu spusesem nimănui ce-mi pusese Tatăl meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu aveam cu mine niciun animal, afară de cel pe care călăream. ¹³Noaptea am ieșit pe Poarta Văii, spre Fântâna Șacalului și spre Poarta Gunoiului, cercetând zidurile dărâmate ale Ierusalimului și porțile lui arse. ¹⁴Am trecut pe lângă Poarta Izvorului și pe lângă Iazul Împăratului, dar nu era loc pe unde să treacă animalul pe care călăream. ¹⁵M-am suit noaptea pe vale, cercetând zidul; apoi m-am întors, am intrat pe Poarta Văii și m-am înapoiat. ¹⁶Dregătorii nu știau unde fusesem, nici ce făceam. Până atunci nu spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici fruntașilor, nici dregătorilor, nici celorlalți care aveau să facă lucrarea. ¹⁷Atunci le-am zis: „Vedeți în ce necaz suntem: Ierusalimul zace în ruine, iar porțile lui sunt arse. Veniți să rezidim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară.” ¹⁸Le-am istorisit cum mâna cea bună a Tatălui meu fusese peste mine și ce-mi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm și să zidim!” Și și-au întărit mâinile pentru lucrarea cea bună.

¹⁹Când au auzit Sanbalat, horonitul, Tobia, slujbașul amonit, și Gheșem, arabul, și-au bătut joc de noi și ne-au disprețuit, zicând: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?”

²⁰Eu le-am răspuns: „Tatăl nostru din ceruri ne va da izbândă. Noi, robii lui, ne vom apuca să rezidim, dar voi nu aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”