Psalmii 88

88 ¹Tatăl mântuirii mele, ziua strig, iar noaptea strig înaintea ta. ²Să ajungă rugăciunea mea înaintea ta; pleacă-ți urechea la strigătul meu. ³Căci sufletul meu este sătul de necazuri, iar viața mea se apropie de mormânt. ⁴Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă; am ajuns ca un om fără putere. ⁵Lăsat în voie printre cei morți, ca cei uciși ce zac în mormânt, de care nu-ți mai aduci aminte, căci sunt tăiați de la mâna ta. ⁶M-ai pus în adâncul gropii, în locuri întunecoase, în adâncuri. ⁷Mânia ta apasă greu asupra mea și mă copleșești cu toate valurile tale.

⁸Ai îndepărtat de la mine pe prietenii mei; m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei. Sunt închis și nu pot ieși; ⁹mi se topește ochiul de întristare. În fiecare zi te chem, Tatăl meu; îmi întind mâinile spre tine. ¹⁰Faci tu minuni pentru cei morți? Se scoală oare cei răposați ca să te laude?

¹¹Se vestește oare dragostea ta statornică în mormânt, și credincioșia ta în Locul Nimicirii? ^a a v11 Abadon: cuvânt ebraic pentru «nimicire», un nume al celui mai adânc loc al celor morți. ¹²Sunt oare cunoscute minunile tale în întuneric, sau neprihănirea ta în țara uitării? ¹³Dar eu strig către tine după ajutor, Tatăl meu; dimineața rugăciunea mea ajunge înaintea ta. ¹⁴Pentru ce, Tatăl meu, lepezi sufletul meu? Pentru ce îți ascunzi fața de la mine? ¹⁵Necăjit și aproape de moarte din tinerețe, am îndurat spaimele tale; sunt deznădăjduit. ¹⁶Mânia ta aprinsă a trecut peste mine; năvălirile tale înspăimântătoare mă nimicesc. ¹⁷Mă înconjoară ca niște ape toată ziua; se strâng toate laolaltă împotriva mea. ¹⁸Ai îndepărtat pe cel iubit și pe prieten departe de mine; cunoscuții mei sunt în întuneric.