Proverbele 8

8 ¹Oare nu strigă Înțelepciunea și nu își înalță glasul priceperea? ²Pe culmile de lângă drum, acolo unde se întâlnesc cărările, își ia ea locul. ³Lângă porți, la intrarea în cetate, la uși strigă cu glas tare: ⁴„Pe voi, oamenilor, vă chem; glasul meu ajunge la toată omenirea. ⁵Voi, cei simpli, învățați chibzuința; voi, cei nesăbuiți, dobândiți o inimă pricepută. ⁶Ascultați, căci vorbesc despre lucruri alese, și tot ce spun este drept. ⁷Gura mea rostește adevărul, căci buzele mele urăsc răutatea. ⁸Toate cuvintele gurii mele sunt drepte; niciunul dintre ele nu este sucit sau strâmb. ⁹Pentru cel ce înțelege, toate sunt limpezi, și drepte pentru cei ce găsesc cunoașterea. ¹⁰Luați învățătura mea în locul argintului și cunoașterea mai degrabă decât aurul ales, ¹¹căci înțelepciunea este mai bună decât mărgăritarele și nimic din ce dorești nu se poate asemăna cu ea.

¹²Eu, Înțelepciunea — Isus, înțelepciunea Tatălui nostru — locuiesc împreună cu chibzuința și găsesc cunoașterea și discernământul. ¹³Teama de Tatăl nostru înseamnă să urăști răul. Mândria și trufia, calea cea rea și vorbirea stricată le urăsc. ¹⁴Al meu este sfatul și înțelepciunea adevărată; eu sunt priceperea; a mea este puterea. ¹⁵Prin mine domnesc împărații și cârmuitorii rânduiesc ce este drept; ¹⁶prin mine stăpânesc domnii și cei de neam ales — toți cei ce judecă cu dreptate. ¹⁷Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc, și cei ce mă caută mă găsesc. ¹⁸Cu mine sunt bogăția și cinstea, averea trainică și neprihănirea. ¹⁹Rodul meu este mai bun decât aurul, decât aurul cel mai curat, și ceea ce aduc eu întrece argintul ales. ²⁰Eu umblu pe calea neprihănirii, pe cărările dreptății, ²¹dând ca moștenire avuție celor ce mă iubesc și umplându-le vistieriile.

²²Tatăl nostru m-a adus pe lume la începutul căii sale, înaintea lucrărilor sale de demult. ^a a v22 Înțelepciunea — Fiul — a fost născut, nu făcut; el este din Tatăl nostru din veșnicie, împărtășind viața lui înainte ca ceva să fi fost creat. ²³Din veșnicie am fost așezată, de la început, înainte de a fi fost pământul. ²⁴Când nu erau adâncuri, am fost adusă pe lume, când nu erau izvoare revărsându-se de apă. ²⁵Înainte de a fi așezați munții, înainte de a fi dealurile, am fost adusă pe lume, ²⁶pe când nu făcuse încă pământul și câmpiile lui, nici cea dintâi țărână a lumii. ²⁷Când a așezat cerurile la locul lor, eu eram acolo; când a tras un cerc peste fața adâncului, ²⁸când a așezat norii sus, când a întărit izvoarele adâncului, ²⁹când a pus mării hotarul ei, ca apele să nu treacă peste marginile lor, când a însemnat temeliile pământului, ³⁰atunci eram lângă el ca un meșter iscusit și eram desfătarea lui în fiecare zi, bucurându-mă neîncetat înaintea lui, ^b b v30 Unele versiuni vechi citesc aici «copilaș» în loc de «meșter iscusit», înfățișând Înțelepciunea ca pe un copil care se bucură alături de Tatăl. ³¹bucurându-mă în toată lumea lui și desfătându-mă în neamul omenesc.

³²Și acum, copiii mei, ascultați-mă: ferice de cei ce păzesc căile mele. ³³Ascultați învățătura și fiți înțelepți; nu o nesocotiți. ³⁴Ferice de omul care mă ascultă, veghind zi de zi la porțile mele, așteptând lângă ușa mea. ³⁵Căci cine mă găsește găsește viața și primește bunăvoința Tatălui nostru. ³⁶Dar cine mă pierde își vatămă sufletul; toți cei ce mă urăsc iubesc moartea.”