Judecătorii 21

21 ¹Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa: „Niciunul dintre noi nu-și va da fata de soție lui Beniamin.” ²Poporul a venit la Betel și a stat acolo înaintea Tatălui nostru până seara, strigând și plângând cu amar. ³Și au zis: „Pentru ce, Tată, Dumnezeul lui Israel, s-a întâmplat aceasta în Israel, ca astăzi să lipsească o seminție din Israel?”

⁴A doua zi, poporul s-a sculat dis-de-dimineață, a zidit acolo un altar și a adus arderi-de-tot și jertfe de pace. ⁵Apoi fiii lui Israel au întrebat: „Care dintre toate semințiile lui Israel nu s-a suit la adunare, la Tatăl nostru?” Căci făcuseră un jurământ solemn că oricine nu se va sui la Tatăl nostru la Mițpa va fi negreșit dat la moarte. ⁶Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin. Și au zis: „Astăzi o seminție este tăiată din Israel. ⁷Cum să facem rost de neveste pentru cei rămași, fiindcă am jurat pe Tatăl nostru să nu le dăm din fetele noastre?” ⁸Apoi au întrebat: „Care dintre semințiile lui Israel nu s-a suit la Tatăl nostru la Mițpa?” Și iată că nimeni din Iabes-Galaad nu venise în tabără, la adunare. ⁹Căci, la numărarea poporului, niciunul dintre locuitorii din Iabes-Galaad nu era acolo. ¹⁰Adunarea a trimis acolo douăsprezece mii de oameni dintre cei mai viteji luptători, poruncindu-le: „Duceți-vă și loviți cu ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabes-Galaad, împreună cu femeile și copiii. ¹¹Iată ce să faceți: dați nimicirii pe orice bărbat și pe orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat.” ¹²Între locuitorii din Iabes-Galaad au găsit patru sute de fete tinere, fecioare, care nu se culcaseră niciodată cu vreun bărbat, și le-au adus în tabără la Șilo, în țara Canaanului.

¹³Apoi toată adunarea a trimis să vestească beniamiților care se aflau la stânca Rimon și le-a vestit pacea. ¹⁴Beniamin s-a întors atunci, și le-au dat femeile pe care le lăsaseră în viață din Iabes-Galaad; dar tot nu au fost de ajuns pentru toți. ¹⁵Poporului îi părea rău de Beniamin, pentru că Tatăl nostru făcuse o spărtură în semințiile lui Israel. ¹⁶Bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de neveste pentru cei rămași, fiindcă femeile lui Beniamin au fost nimicite?” ¹⁷Și au zis: „Cei rămași din Beniamin trebuie să aibă o moștenire, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel. ¹⁸Noi nu le putem da de neveste din fetele noastre, căci fiii lui Israel juraseră, zicând: «Blestemat să fie cine va da o nevastă lui Beniamin!»” ¹⁹Și au zis: „Iată, în fiecare an este o sărbătoare a Tatălui nostru la Șilo, care este la miazănoapte de Betel, la răsărit de drumul care suie de la Betel la Sihem, și la miazăzi de Lebona.” ²⁰Și au poruncit beniamiților, zicând: „Duceți-vă și ascundeți-vă în vii. ²¹Uitați-vă, și când fetele din Șilo vor ieși să joace în hore, să ieșiți repede din vii, să vă luați fiecare câte o nevastă din fetele din Șilo și să plecați în țara lui Beniamin. ²²Când părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: Fiți binevoitori cu ei, de dragul nostru, fiindcă n-am luat în război câte o nevastă pentru fiecare, iar voi nu le-ați dat voi înșivă neveste; altfel, ați fi fost acum vinovați.”

²³Așa au făcut fiii lui Beniamin: și-au luat neveste, câte una pentru fiecare, dintre jucătoarele pe care le-au răpit, s-au întors la moștenirea lor, au zidit din nou cetățile și au locuit în ele. ²⁴În vremea aceea, fiii lui Israel au plecat de acolo, fiecare la seminția și la familia lui; fiecare a ieșit de acolo spre moștenirea lui. ²⁵În zilele acelea, nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii lui.