Iosua 22

22 ¹Atunci Iosua i-a chemat pe rubeniți, pe gadiți și jumătatea seminției lui Manase ²și le-a zis: „Ați păzit tot ce v-a poruncit Moise, slujitorul Tatălui nostru, și ați ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit. ³Nu v-ați părăsit frații în toate aceste zile multe, până în ziua de astăzi, ci ați păzit îndatorirea poruncii Tatălui vostru. ⁴Acum Tatăl vostru le-a dat odihnă fraților voștri, așa cum a făgăduit. De aceea întoarceți-vă la corturile voastre, în țara pe care o stăpâniți, pe care v-a dat-o Moise, slujitorul Tatălui nostru, dincolo de Iordan. ⁵Numai luați bine seama să împliniți porunca și legea pe care vi le-a poruncit Moise, slujitorul Tatălui nostru: să-l iubiți pe Tatăl vostru, să umblați în toate căile lui, să-i păziți poruncile, să vă alipiți de el și să-i slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.”

⁶Apoi Iosua i-a binecuvântat și le-a dat drumul, iar ei s-au dus la corturile lor. ⁷Moise dăduse jumătății seminției lui Manase o moștenire în Basan; celeilalte jumătăți Iosua i-a dat o moștenire împreună cu frații lor, la apus de Iordan. Când Iosua i-a trimis acasă la corturile lor, i-a binecuvântat. ⁸Le-a zis: „Întoarceți-vă acasă cu mare bogăție — turme multe, argint, aur, bronz, fier și multe haine. Împărțiți cu frații voștri prada luată de la vrăjmașii voștri.”

Un altar ca mărturie pentru Tatăl lor

⁹Atunci Ruben, Gad și jumătatea seminției lui Manase s-au întors de la israeliți, de la Șilo din Canaan, spre Galaad, moștenirea lor, în care se așezaseră după porunca Tatălui nostru dată prin Moise. ¹⁰Ajungând în ținutul Iordanului, în Canaan, rubeniții, gadiții și jumătatea seminției lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan — un altar impunător prin mărimea lui. ¹¹Israeliții au auzit zicându-se: „Iată, rubeniții, gadiții și jumătatea seminției lui Manase au zidit un altar în fața Canaanului, în ținutul Iordanului, de partea lui Israel.” ¹²Când au auzit israeliții, toată adunarea israeliților s-a strâns la Șilo ca să pornească război împotriva lor. ¹³Israeliții l-au trimis pe Fineas, fiul preotului Eleazar, la rubeniți, la gadiți și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Galaadului, ¹⁴și împreună cu el zece căpetenii, câte una pentru fiecare casă părintească, din toate semințiile lui Israel, fiecare fiind capul casei sale părintești între miile lui Israel. ¹⁵Au venit la rubeniți, la gadiți și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Galaadului, și le-au zis: ¹⁶„Toată adunarea Tatălui nostru întreabă: «Ce necredincioșie este aceasta pe care o săvârșiți față de Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, întorcându-vă astăzi de la a-l mai urma, zidindu-vă astăzi un altar ca să vă răzvrătiți împotriva lui? ¹⁷Nu ne-a fost de ajuns păcatul de la Peor, de care nu ne-am curățit nici până în ziua de astăzi, deși o urgie a lovit adunarea Tatălui nostru, ¹⁸că voi vă întoarceți astăzi de la a-l mai urma pe Tatăl nostru? Dacă vă răzvrătiți astăzi împotriva lui, mâine el se va mânia pe toată adunarea lui Israel. ¹⁹Dar dacă țara pe care o stăpâniți este necurată, treceți în țara stăpânită de Tatăl nostru, unde locuiește cortul lui, și luați-vă moștenire în mijlocul nostru. Numai nu vă răzvrătiți împotriva Tatălui nostru și nu ne atrageți și pe noi în răzvrătirea voastră, zidindu-vă un altar în afară de altarul Tatălui nostru. ²⁰Oare Acan, fiul lui Zerah, nu a lucrat cu necredincioșie în privința lucrurilor date spre nimicire, aducând mânie peste toată adunarea lui Israel? Și nu a fost singurul care a murit pentru vina aceea.»”

²¹Rubeniții, gadiții și jumătatea seminției lui Manase le-au răspuns capilor miilor lui Israel. ²²„Cel Puternic, Tatăl nostru! Cel Puternic, Tatăl nostru! El știe, și să știe și Israel! Dacă a fost răzvrătire sau necredincioșie împotriva Tatălui nostru, să nu ne cruți astăzi, ²³că ne-am zidit un altar ca să ne întoarcem de la a-l urma pe Tatăl nostru sau ca să aducem pe el arderi-de-tot, daruri de mâncare sau jertfe de pace — Tatăl nostru însuși să ne ceară socoteală!

²⁴Dimpotrivă, am făcut lucrul acesta de teamă că într-o zi copiii voștri le-ar putea zice copiilor noștri: «Ce legătură aveți voi cu Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel? ²⁵Căci Tatăl nostru a pus Iordanul ca hotar între noi și voi, rubeniților și gadiților — voi nu aveți parte de el.» Astfel copiii voștri i-ar putea opri pe copiii noștri să se mai teamă de Tatăl nostru. ^a a v25 Cea mai adâncă temere a semințiilor din răsărit nu era legată de pământ, ci de apartenență — ca nu cumva într-o zi copiilor lor să li se spună că nu au parte de Tatăl. Toată cearta este, de fapt, despre cine îi mai aparține lui.

²⁶De aceea am zis: «Să ne zidim un altar, nu pentru ardere-de-tot și nu pentru jertfă, ²⁷ci ca martor între noi și voi și între urmașii noștri de după noi, că slujim Tatălui nostru înaintea lui cu arderi-de-tot, cu jertfe și cu jertfe de pace — ca nu cumva copiii voștri să le zică într-o zi copiilor noștri: „Voi nu aveți parte de Tatăl nostru.”»

²⁸Ne-am gândit: dacă vreodată ne vor zice aceasta nouă sau urmașilor noștri, le vom răspunde: «Priviți chipul altarului Tatălui nostru pe care l-au făcut strămoșii noștri — nu pentru ardere-de-tot sau jertfă, ci ca martor între noi și voi.»

²⁹Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Tatălui nostru sau să ne întoarcem astăzi de la a-l mai urma, zidind un altar pentru arderi-de-tot, daruri de mâncare sau jertfe, în afară de altarul Tatălui nostru care este înaintea locașului lui!”

³⁰Când preotul Fineas, căpeteniile adunării și capii miilor lui Israel care erau cu el au auzit cuvintele pe care le-au spus rubeniții, gadiții și manasiții, au fost mulțumiți. ³¹Fineas, fiul preotului Eleazar, le-a zis rubeniților, gadiților și manasiților: „Astăzi știm că Tatăl nostru este în mijlocul nostru, fiindcă nu l-ați trădat în felul acesta. Acum ați scăpat pe israeliți din mâna Tatălui nostru.” ³²Fineas, fiul preotului Eleazar, și căpeteniile i-au părăsit pe rubeniți și pe gadiți în Galaad și s-au întors în Canaan, la israeliți, cărora le-au dat de știre. ³³Lucrul acesta le-a plăcut israeliților, și israeliții l-au binecuvântat pe Tatăl nostru și nu s-au mai gândit să pornească război împotriva lor, ca să pustiiască țara în care locuiau rubeniții și gadiții. ³⁴Rubeniții și gadiții au numit altarul Martor, „căci”, au zis ei, „este martor între noi că Tatăl nostru este Dumnezeu.”