Iov 24

24 ¹„De ce nu rânduiește Cel Atotputernic vremuri pentru judecată? De ce cei ce îl cunosc nu-i văd niciodată zilele? ²Cei răi mută pietrele de hotar; pun mâna pe turme și le pasc ca pe ale lor. ³Mână departe măgarul orfanului; iau boul văduvei drept zălog. ⁴Îi împing pe nevoiași de pe drum, așa că săracii țării sunt siliți să se ascundă. ⁵Iată—ca niște măgari sălbatici în pustie, săracii ies la truda lor, căutând hrană; pustietatea le dă pâine copiilor lor. ⁶Strâng nutreț pe câmpuri care nu sunt ale lor și culeg rămășițele din via celui rău. ⁷Își petrec noaptea goi, fără haine, fără înveliș împotriva frigului. ⁸Sunt udați leoarcă de ploile munților și se strâng lângă stâncă din lipsă de adăpost. ⁹Copilul orfan este smuls de la sân, iar pruncul săracului este luat drept zălog. ¹⁰Umblă goi, fără haine; flămânzi, duc snopii. ¹¹Printre măslini storc untdelemnul; calcă în teascuri, și totuși le este sete. ¹²Din cetate gem cei ce mor, și gâtlejurile răniților strigă după ajutor—și totuși Dumnezeu nu învinuiește pe nimeni de nelegiuire.

¹³„Sunt unii care se răzvrătesc împotriva luminii; nu cunosc căile ei, nici nu rămân pe cărările ei. ¹⁴În zori se scoală ucigașul ca să ucidă pe cel sărac și nevoiaș, iar noaptea dă târcoale ca un hoț. ¹⁵Ochiul preacurvarului pândește amurgul, zicând: «Niciun ochi nu mă va vedea», și își ține fața ascunsă. ¹⁶În întuneric pătrund cu de-a sila în case; ziua se zăvorăsc deoparte, căci nu vor să aibă nimic de-a face cu lumina. ¹⁷Căci bezna adâncă este dimineață pentru ei toți; se simt acasă în spaimele întunericului.

¹⁸„Și totuși tu zici că sunt iuți pe fața apelor; partea lor de pământ este blestemată, și nimeni nu se întoarce spre viile lor. ¹⁹Cum seceta și căldura răpesc zăpada ce se topește, așa smulge mormântul pe cei ce au păcătuit. ²⁰Pântecele care i-a născut îi dă uitării; viermele se ospătează din ei; nu mai sunt pomeniți, iar răutatea este sfărâmată ca un copac. ²¹Pradă pe femeia stearpă, care nu naște copii, și nu arată bunătate văduvei.

²²„Și totuși, prin puterea lui, Dumnezeu îi târăște pe cei puternici; se ridică, și nimeni nu este sigur de viața lui. ²³Dumnezeu îi lasă să se odihnească în siguranță, și ei se bizuie pe ea, dar ochii lui sunt ațintiți asupra căilor lor. ²⁴Sunt înălțați pentru puțină vreme, și apoi nu mai sunt; sunt coborâți și adunați ca toți ceilalți, retezați ca spicele de grâu. ²⁵Dacă nu este așa, cine mă poate dovedi mincinos și să-mi facă vorbele de nimic?”