Faptele apostolilor 4

4 ¹Pe când vorbeau Petru și Ioan poporului, au venit la ei preoții, căpitanul templului și saducheii, ²foarte supărați pentru că îi învățau pe oameni și vesteau în Isus învierea din morți. ³I-au prins și i-au pus sub pază până a doua zi, căci se făcuse deja seară. ⁴Dar mulți dintre cei ce auziseră cuvântul au crezut, iar numărul bărbaților a ajuns la aproape 5.000.

⁵A doua zi, conducătorii, bătrânii și cărturarii lor s-au adunat la Ierusalim, ⁶împreună cu Ana, marele preot, cu Caiafa, cu Ioan, cu Alexandru și cu toți cei ce erau din neamul marilor preoți. ^a a v6 Ana fusese mare preot cu ani în urmă și avea încă o influență uriașă; Caiafa era marele preot oficial în funcție la acea vreme. ⁷I-au pus să stea în mijloc și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în ce nume ați făcut aceasta?”

⁸Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Conducători ai poporului și bătrâni, ⁹dacă suntem trași astăzi la răspundere pentru o faptă bună făcută unui om bolnav, cum a fost el vindecat, ¹⁰să știți cu toții, voi și tot poporul lui Israel, că prin numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit și pe care Tatăl nostru L-a înviat din morți — prin El stă omul acesta sănătos înaintea voastră. ¹¹Acest Isus este «piatra pe care voi, zidarii, ați lepădat-o și care a ajuns piatra din capul unghiului.» ^b b v11 Un citat din Psalmul 118:22. ¹²În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor prin care trebuie să fim mântuiți.”

¹³Când au văzut îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și și-au dat seama că erau oameni neînvățați și de rând, s-au mirat și au recunoscut că fuseseră cu Isus. ¹⁴Și, văzându-l pe omul vindecat stând în picioare lângă ei, nu aveau ce să spună împotrivă. ¹⁵Atunci le-au poruncit să iasă din sinedriu și s-au sfătuit între ei, ¹⁶zicând: „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci prin ei s-a făcut un semn vădit, cunoscut tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, și nu-l putem tăgădui. ¹⁷Dar, ca să nu se răspândească și mai mult în popor, să-i amenințăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta.” ¹⁸I-au chemat și le-au poruncit să nu mai vorbească nicidecum și nici să nu mai învețe pe nimeni în numele lui Isus. ¹⁹Dar Petru și Ioan le-au răspuns: „Judecați voi dacă este drept înaintea Tatălui nostru să ascultăm de voi mai mult decât de el. ²⁰Căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.”

²¹După ce i-au amenințat din nou, le-au dat drumul, fiindcă nu găseau cum să-i pedepsească din pricina poporului, pentru că toți îl slăveau pe Tatăl nostru pentru cele întâmplate. ²²Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea peste patruzeci de ani.

Familia se roagă împreună

²³După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii. ²⁴Când au auzit, și-au ridicat glasul într-un gând către Tatăl nostru și au zis: „Stăpâne Tată, tu ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele. ²⁵Tu ai vorbit prin Duhul Sfânt, prin gura tatălui nostru David, slujitorul tău: «Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? ²⁶Împărații pământului s-au răsculat și conducătorii s-au adunat laolaltă împotriva Tatălui nostru și împotriva Unsului său.»”

²⁷Căci, cu adevărat, în cetatea aceasta, Irod și Ponțiu Pilat s-au adunat împreună cu neamurile și cu popoarele lui Israel împotriva Slujitorului tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns, ²⁸ca să facă tot ce mâna ta și planul tău hotărâseră mai dinainte să se întâmple. ²⁹Și acum, Tată, privește la amenințările lor și dă slujitorilor tăi să vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala, ³⁰întinzându-ți mâna ca să vindeci și făcând să se întâmple semne și minuni prin numele Slujitorului tău celui sfânt, Isus.

³¹După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul în care erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau cu îndrăzneală cuvântul Tatălui nostru.

O singură inimă, o singură familie

³²Toți credincioșii erau o inimă și un suflet; și niciunul nu zicea că ceva din averea lui este al lui, ci aveau toate de obște. ³³Apostolii mărturiseau cu mare putere despre învierea Domnului Isus, și mare har era peste ei toți. ³⁴Nu era niciunul printre ei în lipsă, căci toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau și aduceau prețul lucrurilor vândute ³⁵și îl puneau la picioarele apostolilor; și se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.

³⁶Iosif, un levit din Cipru, pe care apostolii l-au numit Barnaba (care înseamnă Fiul mângâierii), ³⁷a vândut un ogor pe care îl avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.