2 Cronici 20

20 ¹După aceea, moabiții și amoniții, împreună cu niște meuniți, au venit să se lupte împotriva lui Iosafat. ²Au venit niște soli și i-au dat de știre lui Iosafat: „O oștire uriașă vine împotriva ta de dincolo de Marea Moartă, din Edom, și este deja la Hațațon-Tamar” (En-Ghedi). ³Iosafat s-a temut și s-a hotărât să-L caute pe Tatăl nostru și a vestit un post în tot Iuda. ⁴Iuda s-a strâns ca să-L caute pe Tatăl nostru; din fiecare cetate a lui Iuda au venit să-L caute.

⁵Apoi Iosafat s-a ridicat în adunarea lui Iuda și a Ierusalimului, în casa Tatălui nostru, înaintea curții celei noi. ⁶El a zis: „O, Tatăl nostru, Dumnezeul strămoșilor noștri, oare nu ești tu Tatăl nostru în ceruri? Tu stăpânești peste toate împărățiile neamurilor. În mâna ta sunt puterea și tăria; nimeni nu poate sta împotriva ta. ⁷Tatăl nostru, oare nu tu ai izgonit pe locuitorii acestei țări dinaintea poporului tău Israel și ai dat-o pentru totdeauna urmașilor lui Avraam, prietenul tău? ⁸Ei au locuit în ea și ți-au zidit în ea un locaș sfânt pentru numele tău, zicând: ⁹dacă va veni nenorocirea peste noi — sabia judecății, ciuma sau foametea —, ne vom înfățișa înaintea acestei case și înaintea ta, căci numele tău este în casa aceasta, și vom striga către tine în necazul nostru, iar tu vei asculta și ne vei izbăvi. ¹⁰Acum, iată amoniții, moabiții și muntele Seir: tu nu l-ai lăsat pe Israel să năvălească asupra lor când au venit din Egipt; Israel s-a abătut de la ei și nu i-a nimicit. ¹¹Iată cum ne răsplătesc: vin să ne izgonească din moștenirea pe care ne-ai dat-o în stăpânire. ¹²Tatăl nostru, oare nu-i vei judeca tu? Căci noi suntem neputincioși în fața acestei oștiri uriașe care vine împotriva noastră; nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt ațintiți spre tine.”

¹³Tot Iuda stătea acolo înaintea Tatălui nostru, cu pruncii lor, cu nevestele lor și cu copiii lor.

¹⁴Atunci Duhul Tatălui nostru a venit peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit dintre urmașii lui Asaf, în mijlocul adunării.

¹⁵El a zis: „Ascultați, tot Iuda, locuitori ai Ierusalimului și împărate Iosafat! Așa vă vorbește Tatăl nostru: «Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din pricina acestei oștiri uriașe, căci lupta nu este a voastră, ci a Tatălui nostru. ¹⁶Mâine coborâți împotriva lor: iată, ei urcă pe suișul Țiț; îi veți găsi la capătul văii, în fața pustiei Ieruel. ¹⁷Nu veți avea nevoie să vă luptați în bătălia aceasta. Luați-vă locurile, stați neclintiți și priviți cum vă izbăvește Tatăl nostru, Iuda și Ierusalime! Nu vă temeți și nu vă pierdeți curajul. Mâine ieșiți împotriva lor, căci Tatăl nostru este cu voi.»”

¹⁸Iosafat s-a plecat cu fața la pământ și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului au căzut în închinare înaintea Tatălui nostru. ¹⁹Apoi leviții dintre chehatiți și dintre coreiți s-au ridicat ca să-L laude pe Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, cu glas tare și înălțat.

²⁰În zorii zilei au ieșit spre pustia Tecoa. Pe când ieșeau, Iosafat s-a ridicat și a zis: „Ascultați-mă, Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Încredeți-vă în Tatăl vostru și veți sta neclintiți; încredeți-vă în profeții lui și veți izbândi.”

²¹După ce s-a sfătuit cu poporul, Iosafat a rânduit cântăreți pentru Tatăl nostru, ca să-I laude strălucirea sfântă, mergând înaintea oștirii și zicând: „Mulțumiți Tatălui nostru, căci dragostea lui statornică ține în veci!” ²²Când au început să cânte și să laude, Tatăl nostru a pus pânde împotriva amoniților, moabiților și a celor din muntele Seir, care veneau împotriva lui Iuda, și au fost bătuți. ²³Amoniții și moabiții s-au ridicat împotriva celor din muntele Seir ca să-i nimicească și să-i stârpească; iar după ce au isprăvit cu locuitorii Seirului, s-au întors unii împotriva altora și s-au măcelărit între ei.

²⁴Când a ajuns Iuda la înălțimea de unde se vedea pustia și s-a uitat spre oștirea cea uriașă, n-au văzut decât niște trupuri moarte căzute la pământ; nimeni nu scăpase. ²⁵Iosafat și poporul său au venit să ia prada de la cei morți și au găsit printre ei bogăție din belșug, haine și lucruri de preț, mai multe decât puteau duce; au strâns pradă trei zile, atât de multă era.

²⁶În ziua a patra s-au strâns în Valea Beraca și acolo L-au lăudat pe Tatăl nostru; de aceea locul acela se numește Valea Beraca până în ziua de azi. ^a a v26 Numele Beraca înseamnă „binecuvântare” — valea a fost numită astfel după lauda pe care Iuda a înălțat-o acolo Tatălui nostru. ²⁷Toți bărbații lui Iuda și ai Ierusalimului, în frunte cu Iosafat, s-au întors cu bucurie la Ierusalim, căci Tatăl nostru îi umpluse de bucurie din pricina dușmanilor lor. ²⁸Au intrat în Ierusalim cu harpe, cu lire și cu trâmbițe și au mers la casa Tatălui nostru. ²⁹Groaza de Tatăl nostru a cuprins toate împărățiile din jur când au auzit că Tatăl nostru luptase împotriva dușmanilor lui Israel. ³⁰Așa a avut pace împărăția lui Iosafat, căci Tatăl său i-a dat odihnă de jur împrejur.

Un împărat care a umblat pe căile Tatălui nostru

³¹Iosafat a domnit peste Iuda. Avea treizeci și cinci de ani când s-a suit pe tron și a domnit douăzeci și cinci de ani la Ierusalim. Mama lui se numea Azuba, fata lui Șilhi. ³²El a umblat pe căile tatălui său Asa și nu s-a abătut de la ele, făcând ce este drept în ochii Tatălui nostru. ³³Totuși, înălțimile au rămas; poporul tot nu-și îndreptase inima spre Dumnezeul strămoșilor lor.

³⁴Celelalte fapte ale lui Iosafat, de la cele dintâi până la cele de pe urmă, sunt scrise în istorisirile lui Iehu, fiul lui Hanani, care sunt cuprinse în Cartea împăraților lui Israel.

³⁵După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a aliat cu Ahazia, împăratul lui Israel, care făcea răul. ³⁶S-a unit cu el ca să construiască o flotă de corăbii de negoț care să meargă la Tarsis; le-au construit la Ețion-Gheber. ³⁷Eliezer, fiul lui Dodava din Mareșa, a profețit împotriva lui Iosafat, zicând: „Pentru că te-ai aliat cu Ahazia, Tatăl nostru ți-a surpat lucrarea.” Corăbiile s-au sfărâmat și n-au mai putut merge la Tarsis.