1 Cronici 17

17 ¹După ce David s-a așezat în casa lui, i-a zis profetului Natan: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, dar chivotul legământului Tatălui nostru stă sub niște pânze de cort.”

²Natan i-a răspuns lui David: „Fă tot ce ai în inimă, căci Tatăl nostru este cu tine.”

³Dar în noaptea aceea, cuvântul Tatălui nostru i-a venit lui Natan:

⁴Du-te și spune-i lui David, robul meu: „Așa vorbește Tatăl tău: Nu tu ești cel care să-mi zidească o casă în care să locuiesc.” ⁵N-am locuit într-o casă din ziua în care l-am scos pe Israel până astăzi, ci am umblat din cort în cort și din locaș în locaș.

⁶Oriunde am umblat cu tot Israelul, am rostit eu oare vreun cuvânt vreunuia dintre judecătorii lui Israel, cărora le-am poruncit să păstorească poporul meu, întrebând: «De ce nu mi-ați zidit o casă de cedru?»

⁷De aceea, spune-i robului meu David: „Așa vorbește Tatăl oștirilor cerești: Eu te-am luat de la pășune, de după turmă, ca să fii conducător peste poporul meu, Israel. ⁸Am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers și i-am nimicit pe toți vrăjmașii tăi dinaintea ta. Acum îți voi face un nume ca numele celor mai mari oameni de pe pământ. ⁹Voi rândui un loc pentru poporul meu, Israel, și-i voi sădi acolo, ca să locuiască la ei acasă și să nu mai fie tulburați niciodată. Oamenii răi nu-i vor mai asupri ca mai înainte, ¹⁰din zilele când am rânduit judecători peste poporul meu, Israel. Îi voi supune pe toți vrăjmașii tăi. Îți spun: Tatăl tău îți va zidi o casă. ¹¹Când ți se vor împlini zilele și vei merge să fii cu strămoșii tăi, voi ridica după tine pe urmașul tău, pe unul dintre fiii tăi, și-i voi întări împărăția. ¹²El este cel care îmi va zidi o casă, și-i voi întări tronul pe vecie. ¹³Eu voi fi Tatăl lui, iar el va fi fiul meu. Nu-mi voi retrage dragostea legământului de la el, cum am retras-o de la cel dinaintea ta. ¹⁴Îl voi așeza peste casa mea și peste împărăția mea pe vecie, iar tronul lui va rămâne neclintit în veci.”

¹⁵Natan i-a istorisit lui David toate cuvintele acestea și toată vedenia aceasta.

David stă uimit înaintea Tatălui nostru

¹⁶Atunci regele David a intrat, s-a așezat înaintea Tatălui nostru și a zis: „Cine sunt eu, Tată, și ce este casa mea, de m-ai adus până aici? ¹⁷Și, ca și cum aceasta ar fi fost prea puțin în ochii tăi, Tată, ai vorbit și despre casa robului tău pentru un viitor îndepărtat și m-ai privit ca pe cel mai de seamă dintre oameni, Tată. ¹⁸Ce ar mai putea să-ți spună David pentru cinstea arătată robului tău? Căci Tu îl cunoști pe robul tău. ¹⁹Tată, din pricina robului tău și după inima ta, ai făcut toate aceste lucruri mari, descoperind toate aceste făgăduințe mărețe. ²⁰Tată, nimeni nu este ca tine și nu există alt Tată în afară de tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. ²¹Cine este ca poporul tău, Israel, singurul neam de pe pământ pe care Tatăl nostru a mers să-l răscumpere ca popor al său, făcându-ți un nume prin fapte mari și înfricoșătoare, izgonind neamuri dinaintea poporului tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt? ²²Ai făcut din poporul tău, Israel, proprietatea ta pentru totdeauna, iar tu, Tată, ai ajuns să fii Tatăl lor. ²³Acum, Tată, cuvântul pe care l-ai rostit despre robul tău și despre casa lui să rămână în veci; fă așa cum ai spus. ²⁴Să rămână, și numele tău să fie mărit în veci, ca să se spună: «Tatăl oștirilor cerești este Tatăl nostru peste Israel.» Iar casa robului tău David să fie întărită înaintea ta. ²⁵Căci tu, Tată, i-ai descoperit robului tău că îi vei zidi o casă; de aceea a îndrăznit robul tău să se roage înaintea ta. ²⁶Acum, Tată, tu ești Tatăl nostru; i-ai făgăduit robului tău lucrul acesta bun. ²⁷Acum ai binevoit să binecuvântezi casa robului tău, ca să dăinuie înaintea ta în veci; căci tu, Tată, ai binecuvântat-o, și ea va fi binecuvântată pe vecie.”