Proverbele 17

17 ¹Mai bine o coajă de pâine uscată mâncată în pace decât o casă plină de ospețe, cu ceartă. ²Un slujitor chibzuit va stăpâni peste un fiu de rușine și va împărți moștenirea între frați. ³Tigaia este pentru argint și cuptorul pentru aur, dar Tatăl nostru cercetează inimile. ⁴Cel ce face răul ascultă de buze nelegiuite; mincinosul ascultă de o limbă nimicitoare. ⁵Cine își bate joc de sărac îl batjocorește pe Făcătorul lui; cine se bucură de nenorocire nu va rămâne nepedepsit. ⁶Nepoții sunt cununa bătrânilor, iar slava copiilor sunt părinții lor. ⁷Vorbirea aleasă nu se potrivește unui nebun—cu atât mai puțin buzele mincinoase unui om de seamă. ⁸Mita este ca o amuletă fermecată pentru cel ce o dă; oriunde se întoarce, crede că va izbândi. ⁹Cine acoperă o greșeală caută dragostea, dar cine o tot aduce aminte dezbină prietenii apropiați. ¹⁰O mustrare pătrunde mai adânc în omul priceput decât o sută de lovituri în nebun. ¹¹Cel răzvrătit nu caută decât răul, iar un sol nemilos va fi trimis împotriva lui. ¹²Mai bine să întâlnești o ursoaică lipsită de puii ei decât un nebun în nebunia lui. ¹³Dacă cineva întoarce rău pentru bine, răul nu se va depărta niciodată de casa lui. ¹⁴Începutul unei certe este ca slobozirea apelor dintr-un stăvilar, de aceea curmă neînțelegerea înainte să izbucnească. ¹⁵Cine îl îndreptățește pe cel rău și cine îl osândește pe cel neprihănit—amândoi deopotrivă sunt o urâciune pentru Tatăl nostru. ¹⁶La ce bun să aibă nebunul bani în mână ca să cumpere înțelepciune, când n-are inimă să învețe? ¹⁷Prietenul iubește în orice vreme, iar fratele este născut pentru vremea de necaz. ¹⁸Omul fără minte dă mâna ca zălog și se pune chezaș pentru aproapele său. ¹⁹Cine iubește fărădelegea iubește cearta; cine își înalță poarta își cheamă prăbușirea. ²⁰Inima strâmbă nu găsește niciun bine, iar limba prefăcută cade în nenorocire. ²¹Cine zămislește un nebun își aduce întristare asupra lui însuși; tatăl unui nebun fără Dumnezeu n-are bucurie. ²²O inimă veselă este un leac bun, dar un duh zdrobit usucă oasele. ²³Cel rău primește mită pe ascuns ca să strâmbe căile dreptății. ²⁴Omul priceput își ține privirea la înțelepciune, dar ochii nebunului rătăcesc până la marginile pământului. ²⁵Un fiu nebun este o întristare pentru tatăl său și o amărăciune pentru mama care l-a născut. ²⁶Nu este bine să-l pedepsești pe cel neprihănit, nici să-i biciuiești pe cei de seamă pentru cinstea lor. ²⁷Cine își înfrânează cuvintele are cunoștință, iar cel cu duhul liniștit este un om priceput. ²⁸Chiar și un nebun care tace trece drept înțelept; când își închide buzele, pare priceput.