Geneza 8

8 ¹Dar Tatăl nostru și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele au început să scadă. ^a a v1 Când Scriptura spune că Tatăl nostru „și-a adus aminte”, aceasta nu înseamnă că uitase, ci că a lucrat din dragostea lui de legământ, la timpul hotărât. ²Izvoarele adâncului și stăvilarele cerului s-au închis și ploaia din cer a încetat. ³Apele s-au retras necontenit de pe pământ și, după o sută cincizeci de zile, au scăzut. ⁴În a șaptesprezecea zi a lunii a șaptea, corabia s-a oprit pe munții Ararat. ^b b v4 Ararat se referă la o regiune muntoasă, nu neapărat la un singur vârf. ⁵Apele au scăzut necontenit până în luna a zecea; în ziua dintâi a ei s-au ivit vârfurile munților.

⁶După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra pe care o făcuse la corabie ⁷și a trimis afară un corb, care a zburat încoace și încolo până au secat apele de pe pământ. ⁸Apoi a dat drumul porumbelului, ca să vadă dacă apele scăzuseră de pe fața pământului. ⁹Dar porumbelul n-a găsit niciun loc de odihnă pentru piciorul lui și s-a întors la el în corabie, fiindcă apa acoperea încă fața întregului pământ. Atunci a întins mâna, l-a luat și l-a adus înapoi la el în corabie. ¹⁰A mai așteptat alte șapte zile și a trimis din nou porumbelul din corabie. ¹¹Porumbelul s-a întors la el spre seară cu o frunză de măslin proaspăt ruptă în cioc, și astfel Noe a știut că apele se retrăseseră de pe pământ. ¹²A mai așteptat alte șapte zile, apoi a trimis iarăși porumbelul; dar acesta nu s-a mai întors la el.

¹³În anul șase sute unu al vieții lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secaseră apele de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea corabiei, a privit afară și a văzut că fața pământului era uscată. ¹⁴Până în ziua a douăzeci și șaptea a lunii a doua, pământul era pe deplin uscat.

¹⁵Atunci Tatăl nostru i-a zis lui Noe:

¹⁶„Ieși din corabie: tu și soția ta, fiii tăi și soțiile fiilor tăi împreună cu tine. ¹⁷Scoate afară împreună cu tine toate viețuitoarele — toată făptura: păsări, animale și tot ce se târăște pe pământ — ca să mișune pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească pe pământ.”

¹⁸Așa că Noe a ieșit, împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi. ¹⁹Toate animalele, toate târâtoarele, toate păsările — tot ce se mișcă pe pământ — au ieșit din corabie după felurile lor.

²⁰Noe a zidit un altar Tatălui nostru, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și a adus arderi-de-tot pe el.

²¹Tatăl nostru a simțit mireasma plăcută și a zis în inima lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din pricina omului, măcar că pornirea inimii omului este rea din tinerețe, și nu voi mai lovi niciodată tot ce este viu, așa cum am făcut. ^c c v21 Tatăl nostru nu a fost mulțumit de mirosul în sine, ci de închinarea credincioasă și de ascultarea pe care le exprima jertfa. ²²Cât va dăinui pământul, semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea nu vor înceta niciodată.”