Veghea tăcută a lui David
Pentru dirijorul de cor. Pentru Iedutun. Un psalm al lui David.
David a încercat să nu spună nimic cât timp cei răi îl priveau, iar tăcerea a făcut durerea mai mare, până când a izbucnit. Ce iese la iveală este o cerere ca Tatăl său să-i arate cât de scurtă este viața — doar câțiva coți, o suflare — și alinare înainte de a pleca.
39 1Am zis: „Îmi voi păzi căile ca să nu păcătuiesc cu limba mea; voi ține o zăbală pe gura mea cât timp cei răi sunt în jurul meu.” 2Am fost mut și tăcut; am tăcut chiar și despre lucrurile bune, iar durerea mea s-a înrăutățit. 3Inima mi s-a încins înăuntrul meu; pe când mă gândeam la aceasta, focul ardea; atunci am vorbit: 4Arată-mi sfârșitul meu, Tatăl meu, și care este măsura zilelor mele; fă-mă să știu cât de trecător sunt.
5Iată, mi-ai făcut zilele doar de câțiva centimetri, iar viața mea nu este nimic înaintea ta. Cu adevărat, orice om nu este decât o suflare. 6Cu adevărat, orice om umblă ca o umbră; cu adevărat, toată frământarea lor este în zadar; îngrămădește bogăție și nu știe cine o va aduna. 7Și acum, Stăpâne Tată, ce mai aștept? Nădejdea mea este în tine. 8Izbăvește-mă de toate răzvrătirile mele; nu mă face de batjocura celui nebun. 9Sunt mut; nu-mi deschid gura, căci tu ești cel care ai făcut aceasta. 10Îndepărtează lovitura ta de la mine; sunt mistuit de izbitura mâinii tale.
11Cu mustrări disciplinezi omul pentru păcat; mistui ca o molie ceea ce el prețuiește; cu adevărat, orice om nu este decât o suflare. 12Ascultă rugăciunea mea, Tatăl meu, și ia aminte la strigătul meu; nu trece cu vederea lacrimile mele; căci eu sunt doar un călător cu tine, un oaspete ca toți strămoșii mei. 13Întoarce-ți privirea de la mine, ca să pot zâmbi din nou, înainte să plec și să nu mai fiu.
