Ezechiel 8

8 ¹În anul al șaselea, luna a șasea, în ziua a cincea, pe când ședeam în casa mea și bătrânii lui Iuda stăteau înaintea mea, mâna Tatălui Suveran a căzut acolo peste mine. ²M-am uitat și am văzut un chip ca de foc: de la ceea ce părea a fi mijlocul lui în jos era foc, iar de la mijloc în sus, o strălucire ca de metal lucitor. ³A întins ceva ce părea a fi o mână și m-a apucat de o șuviță a capului meu, iar Duhul Tatălui nostru m-a ridicat între pământ și cer și m-a adus, în vedenii de la Tatăl nostru, la Ierusalim—la intrarea porții dinăuntru care este spre miazănoapte, unde stătea idolul geloziei, care stârnește gelozie. ⁴Și slava Tatălui nostru era acolo, ca vedenia pe care o văzusem în vale.

⁵Apoi mi-a zis: „Fiul omului, uită-te spre miazănoapte.” M-am uitat și iată că la miazănoapte de poarta altarului, la intrare, era acest idol al geloziei.

⁶Mi-a zis: „Fiul omului, vezi tu ce fac ei—urâciunile cele mari pe care le săvârșește aici casa lui Israel, ca să mă îndepărteze de locașul meu cel sfânt? Dar vei mai vedea și alte urâciuni, mai mari decât acestea.”

⁷M-a dus la intrarea curții; m-am uitat și iată că era o gaură în zid.

⁸Mi-a zis: „Fiul omului, sapă în zid.” Am săpat în zid și iată că era o ușă.

⁹Mi-a zis: „Intră și vezi urâciunile cele rele pe care le fac ei aici.”

¹⁰Am intrat și m-am uitat și iată că pe zid, de jur împrejur, erau săpate tot felul de târâtoare și de fiare scârboase și toți idolii lui Israel. ¹¹Șaptezeci de bărbați dintre bătrânii casei lui Israel stăteau înaintea lor, iar în mijlocul lor era Iaazania, fiul lui Șafan, fiecare ținând în mână cădelnița lui, și se ridica un nor înmiresmat de tămâie.

¹²Mi-a zis: „Fiul omului, ai văzut ce fac în întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia idolului său cioplit? Căci ei zic: «Dumnezeu nu ne vede; Dumnezeu a părăsit țara.»” ^a a v12 Acestea sunt cuvintele lui Israel cel necredincios—care pretinde că Tatăl nostru nici nu vede, nici nu-i pasă. Este cea mai veche minciună: că Tatăl ar fi departe și absent. El vede totul; de aceea se întristează. ¹³Mi-a zis: „Întoarce-te și vei vedea urâciuni și mai mari pe care le fac ei.”

¹⁴M-a dus la intrarea porții de miazănoapte a casei Tatălui nostru, unde ședeau niște femei care plângeau după Tamuz. ^b b v14 Tamuz era un zeu babilonian ai cărui închinători jeleau moartea lui mitică, legată de anotimpuri. Femeile săvârșeau acest ritual păgân chiar la poarta templului Tatălui nostru.

¹⁵Mi-a zis: „Ai văzut aceasta, fiul omului? Întoarce-te și vei vedea urâciuni mai mari decât acestea.”

¹⁶M-a dus în curtea dinăuntru a casei Tatălui nostru; și iată că la intrarea templului, între tindă și altar, erau aproape douăzeci și cinci de bărbați, cu spatele spre templu și cu fața spre răsărit, și se închinau soarelui de la răsărit.

¹⁷Mi-a zis: „Ai văzut aceasta, fiul omului? Este oare prea puțin lucru pentru casa lui Iuda să facă urâciunile pe care le fac ei aici, de mai umplu țara și de silnicie și mă întărâtă la mânie iarăși și iarăși? Iată, își pun ramura la nas. ^c c v17 A pune ramura la nas se referă probabil la un gest de închinare păgână; sensul său exact este nesigur. ¹⁸De aceea și eu voi lucra cu mânie. Ochiul meu nu va cruța și nu voi avea milă. Chiar dacă vor striga cu glas tare în urechile mele, nu-i voi asculta.”