Exodul 15

15 ¹Atunci Moise și israeliții au cântat Tatălui nostru această cântare: Voi cânta Tatălui nostru, căci a biruit cu slavă; calul și pe călărețul lui i-a aruncat în mare. ²Tatăl nostru este tăria mea și cântarea mea și a ajuns mântuirea mea; acesta este Tatăl meu și îl voi lăuda, Dumnezeul tatălui meu, și îl voi înălța. ³Tatăl nostru este un războinic; Tatăl nostru este numele lui. ⁴Carele lui Faraon și oștirea lui le-a aruncat în mare, iar căpeteniile lui alese s-au înecat în Marea Roșie. ^a a v4 În ebraică: Yam Suf, „Marea Trestiilor”. ⁵Apele adânci i-au acoperit; au coborât în adâncuri ca o piatră. ⁶Dreapta ta, Tată, este măreață în putere; dreapta ta, Tată, zdrobește pe vrăjmaș. ⁷Prin mărimea măreției tale îi dobori pe cei ce se ridică împotriva ta; îți trimiți mânia aprinsă; îi mistuie ca pe o miriște. ⁸La suflarea nărilor tale apele s-au îngrămădit; apele curgătoare s-au ridicat grămadă; apele adânci s-au închegat în inima mării. ⁹Vrăjmașul a zis: „Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărți prada; mă voi sătura de ei. Îmi voi scoate sabia; mâna mea îi va nimici.” ¹⁰Ai suflat cu vântul tău; marea i-a acoperit; s-au cufundat ca plumbul în apele puternice. ¹¹Cine este ca tine printre dumnezei, Tată? Cine este ca tine, măreț în sfințenie, înfricoșător în fapte de slavă, făcând minuni? ¹²Ți-ai întins dreapta; pământul i-a înghițit. ¹³În dragostea ta statornică ai călăuzit poporul pe care l-ai răscumpărat; l-ai purtat prin puterea ta spre locuința ta cea sfântă. ¹⁴Popoarele au auzit; tremură; spaima i-a cuprins pe locuitorii Filistiei. ¹⁵Acum căpeteniile Edomului sunt înspăimântate; tremurul îi cuprinde pe mai-marii Moabului; toți locuitorii Canaanului s-au topit. ¹⁶Groaza și spaima cad peste ei; din pricina măreției brațului tău, stau neclintiți ca o piatră, până trece poporul tău, Tată, până trece poporul pe care l-ai dobândit. ¹⁷Îi vei aduce și îi vei sădi pe muntele moștenirii tale, locul, Tată, pe care l-ai făcut spre locuința ta, locașul cel sfânt, Stăpâne Tată, pe care mâinile tale l-au întemeiat. ¹⁸Tatăl nostru va împărăți în veci de veci.

¹⁹Când caii lui Faraon, carele și călăreții au intrat în mare, Tatăl nostru a adus înapoi peste ei apele mării—dar Israel a trecut prin mijlocul mării pe uscat. ²⁰Maria, prorocița, sora lui Aaron, a luat o timpană în mână, și toate femeile au ieșit după ea cu timpane, jucând. ²¹Maria le-a cântat: „Cântați Tatălui nostru—a biruit cu slavă; calul și pe călăreț i-a aruncat în mare.”

În pustie

²²Moise l-a dus pe Israel de la Marea Roșie în pustia Șur; trei zile au călătorit prin pustia aceea fără să găsească apă. ²³Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apa—era amară. De aceea i s-a pus numele Mara. ²⁴Și poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce să bem?” ²⁵El a strigat către Tatăl nostru, care i-a arătat o bucată de lemn; a aruncat-o în apă, și apa s-a făcut dulce. Acolo Tatăl nostru le-a dat o rânduială și o lege și acolo i-a pus la încercare.

²⁶El a zis: „Dacă vei asculta cu adevărat glasul Tatălui tău și vei face ce este drept în ochii lui, dacă vei lua aminte la poruncile lui și vei păzi toate rânduielile lui, nu voi aduce peste tine niciuna dintre bolile pe care le-am adus peste Egipt, căci Eu sunt Tatăl tău care te vindecă.” ^b b v26 La apele amare ale Marei, Tatăl nostru s-a descoperit ca Cel care vindecă — prefăcând amărăciunea în dulceață și legându-se de poporul său ca vindecător al lui.

²⁷Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri, și au tăbărât acolo lângă apă.