Evrei 12

12 ¹Așadar, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară atât de strâns și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. ²Privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, care, pentru bucuria ce-I era pusă înainte, a răbdat crucea, disprețuind rușinea ei, și șade la dreapta tronului Tatălui nostru. ³Cântăriți cât de mult a răbdat El o asemenea împotrivire din partea păcătoșilor împotriva Sa, ca să nu vă obosiți și să nu vă pierdeți inima.

⁴În lupta voastră împotriva păcatului, nu v-ați împotrivit încă până la vărsarea sângelui. ⁵Ați uitat oare îndemnul care vă vorbește ca unor fii: „Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Tatălui nostru și nu-ți pierde inima când te mustră El. ^a a v5 Epistola către Evrei citează din Proverbe ca să arate că disciplinarea Tatălui nostru este semnul neîndoielnic al dragostei Lui — El Își crește fiii și fiicele ca un Tată, niciodată ca un judecător îndepărtat. ⁶Căci Tatăl nostru îl disciplinează pe cel pe care-l iubește și îl pedepsește pe orice fiu pe care-l primește.”

⁷Răbdați ca disciplinare: Tatăl nostru Se poartă cu voi ca și cu niște fii; căci care este fiul pe care tatăl său nu-l disciplinează? ⁸Iar dacă sunteți lipsiți de disciplinarea de care au parte toți copiii, atunci sunteți niște copii nelegitimi, și nu fii. ⁹Apoi, am avut și tați trupești care ne disciplinau și pe care îi respectam. Nu ar trebui oare cu mult mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, ca să trăim? ¹⁰Ei ne disciplinau pentru puțină vreme, cum credeau ei de cuviință; dar El ne disciplinează pentru binele nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui. ¹¹Deocamdată, orice disciplinare pare dureroasă, și nu plăcută; dar mai târziu aduce roada dătătoare de pace a neprihănirii celor ce au fost deprinși prin ea. ¹²De aceea, ridicați-vă mâinile căzute și întăriți-vă genunchii slăbiți ¹³și faceți cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca mădularul șchiop să nu se scrântească, ci mai degrabă să se vindece.

Urmăriți pacea și sfințenia

¹⁴Urmăriți pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Tatăl nostru. ¹⁵Luați seama ca nimeni să nu fie lipsit de harul Tatălui nostru și ca nicio rădăcină de amărăciune să nu crească și să aducă tulburare, întinând pe mulți, ¹⁶ca nimeni să nu fie curvar sau lumesc precum Esau, care și-a vândut dreptul de întâi născut pentru o singură mâncare. ¹⁷Știți că mai pe urmă, când a vrut să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n-a găsit niciun prilej să schimbe hotărârea, deși căuta binecuvântarea cu lacrimi. ^b b v17 Esau și-a vândut dreptul de întâi născut pentru o singură mâncare (Gen 25) și mai târziu n-a mai putut redobândi binecuvântarea tatălui său, deși a plâns pentru ea (Gen 27:34–38).

¹⁸Căci voi nu v-ați apropiat de ceea ce se poate atinge, nici de foc arzând, nici de negură, nici de beznă, nici de furtună, ¹⁹nici de sunetul trâmbiței, nici de glasul rostind cuvinte, ai cărui ascultători cereau să nu li se mai vorbească. ²⁰Căci nu puteau suferi porunca: „Chiar și un animal, dacă se atinge de munte, trebuie ucis cu pietre.” ²¹Într-adevăr, priveliștea era atât de înfricoșătoare, încât Moise a zis: „Tremur de spaimă.”

²²Ci voi v-ați apropiat de muntele Sionului și de cetatea Tatălui celui viu, Ierusalimul ceresc, și de nenumărați îngeri strânși în adunare de bucurie, ²³și de adunarea celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Tatăl nostru, Judecătorul tuturor, și de duhurile celor neprihăniți, făcuți desăvârșiți, ²⁴și de Isus, Mijlocitorul unui legământ nou, și de sângele stropirii, care rostește un cuvânt mai bun decât sângele lui Abel.

²⁵Vedeți să nu-L respingeți pe Cel ce vorbește. Căci, dacă n-au scăpat cei ce L-au respins pe Cel ce îi avertiza pe pământ, cu atât mai puțin vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce ne avertizează din ceruri.

²⁶Atunci glasul Lui a zguduit pământul; acum însă El a făgăduit: „Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerurile.” ^c c v26 Citat din Hagai 2:6 — făgăduința Tatălui nostru despre o zguduire finală, mai mare, a întregii creații.

²⁷Cuvintele „încă o dată” arată înlăturarea lucrurilor clătinate — adică a lucrurilor create — pentru ca cele neclătinate să rămână. ²⁸Așadar, fiindcă primim o împărăție care nu se poate clătina, să ne ținem de recunoștință și să-I aducem Tatălui nostru o închinare plăcută, cu evlavie și cu teamă sfântă, ²⁹căci Tatăl nostru este un foc mistuitor.