Mica 7

7 ¹Vai de mine! Sunt ca cel care strânge roadele verii, ca cel care culege ce a mai rămas în vie după cules: nu este niciun ciorchine de mâncat, nicio smochină timpurie după care tânjesc.

²Oamenii credincioși au pierit din țară și nu mai este niciun om drept în popor; toți stau la pândă după sânge, fiecare își vânează fratele cu plasa. ³Mâinile lor sunt iscusite la rău: dregătorul cere mită, judecătorul primește plată, iar cel puternic poruncește ce poftește — și așa uneltesc toți împreună. ⁴Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai drept, mai rău decât un gard de spini. A venit ziua despre care au vestit străjerii tăi, ziua pedepsei tale; acum se apropie zăpăceala lor. ⁵Nu te încrede în aproapele tău, nu te bizui pe un prieten apropiat; păzește-ți cuvintele chiar față de cea care se odihnește la pieptul tău. ⁶Căci fiul își tratează tatăl cu dispreț, fiica se ridică împotriva mamei ei, nora împotriva soacrei ei; dușmanii omului sunt cei din casa lui. ^a a v6 Isus a citat acest verset când a avertizat că urmarea Lui va dezbina chiar și familiile (Matei 10:35-36).

⁷Dar eu voi privi spre Tatăl nostru, voi aștepta pe Tatăl care mă mântuiește; Tatăl meu mă va asculta. ⁸Nu te bucura de mine, vrăjmașa mea! Chiar dacă am căzut, mă voi ridica; chiar dacă stau în întuneric, Tatăl nostru va fi lumina mea.

⁹Voi purta mânia Tatălui nostru, pentru că am păcătuit împotriva lui, până când îmi va lua apărarea și îmi va face dreptate. Mă va scoate la lumină și voi vedea dreptatea lui. ¹⁰Atunci vrăjmașa mea va vedea aceasta și va fi acoperită de rușine, ea care zicea către mine: „Unde este Domnul Dumnezeul tău?” Ochii mei o vor privi; acum va fi călcată în picioare ca noroiul de pe străzi.

¹¹Va veni ziua când ți se vor rezidi zidurile, ziua când hotarele tale se vor întinde până departe. ¹²În ziua aceea vor veni la tine din Asiria și din cetățile Egiptului, din Egipt până la Râu, de la o mare la alta și de la un munte la altul. ^b b v12 „Râul” se referă la Eufrat, marele fluviu al Mesopotamiei antice. ¹³Dar pământul va ajunge pustiu din pricina celor ce locuiesc pe el, ca rod al faptelor lor.

Îndurarea Tatălui nostru ține în veci

¹⁴Paște-ți poporul cu toiagul tău, turma moștenirii tale, care locuiește singuratică într-o pădure, în mijlocul unei pășuni roditoare. Lasă-i să pască în Basan și în Galaad ca în zilele de demult.

¹⁵Ca în zilele când ai ieșit din țara Egiptului, le voi arăta minuni.

¹⁶Neamurile vor vedea și se vor rușina de toată puterea lor; își vor pune mâna la gură, iar urechile lor vor asurzi. ¹⁷Vor linge țărâna ca șarpele, ca târâtoarele pământului. Vor ieși tremurând din întăriturile lor; se vor întoarce cu groază spre Tatăl nostru și se vor teme de tine.

¹⁸Cine este ca Tatăl nostru, care iartă păcatul și trece cu vederea răzvrătirea rămășiței moștenirii lui? El nu-și ține mânia pe vecie, pentru că inima lui găsește desfătare în dragostea legământului. ^c c v18 Numele Mica înseamnă „Cine este ca Domnul?” — iar profetul își încheie cartea răspunzând la propriul său nume: nimeni nu iartă așa cum iartă Tatăl nostru. ¹⁹El va avea iarăși milă de noi, va călca nelegiuirile noastre sub picioare. Tu vei arunca toate păcatele noastre în adâncul mării. ²⁰Vei fi credincios față de Iacov și vei arăta dragostea legământului față de Avraam, așa cum ai jurat părinților noștri în zilele de demult.