2 Petru 1

1 ¹Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință la fel de scumpă ca a noastră, prin neprihănirea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: ²Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea Tatălui nostru și a lui Isus, Domnul nostru.

Părtași la firea Tatălui

³Puterea lui dumnezeiască ne-a dăruit tot ce ne trebuie pentru viață și evlavie, prin cunoașterea celui ce ne-a chemat prin slava și virtutea lui. ⁴Prin ele ne-a dăruit făgăduințele lui scumpe și nespus de mari, ca prin acestea să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați scăpat de stricăciunea pe care poftele rele au adus-o în lume. ⁵De aceea, dându-vă toată silința, adăugați la credința voastră bunătatea, și la bunătate, cunoașterea; ⁶la cunoaștere, înfrânarea; la înfrânare, răbdarea; la răbdare, evlavia; ⁷la evlavie, dragostea frățească; la dragostea frățească, iubirea. ⁸Căci, dacă aveți aceste însușiri și ele sporesc în voi, nu vă vor lăsa să fiți nici nefolositori, nici neroditori în cunoașterea Domnului nostru Isus Hristos. ⁹Dar cel ce nu le are este orb, nu vede departe și a uitat că a fost curățit de păcatele lui de odinioară. ¹⁰De aceea, fraților, străduiți-vă să vă întăriți chemarea și alegerea; căci, dacă faceți aceste lucruri, nu vă veți poticni niciodată. ¹¹Căci așa vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.

¹²De aceea voi fi mereu gata să vă aduc aminte de aceste lucruri, măcar că le știți și sunteți întăriți în adevărul pe care îl aveți acum. ¹³Dar socotesc că este drept, cât timp sunt în cortul acesta, să vă țin treji prin aduceri-aminte, ^a a v13 Petru își numește trupul „cort” — o locuință trecătoare pe care o va părăsi în curând (vezi 2 Corinteni 5:1-4). ¹⁴căci știu că în curând îmi voi lăsa cortul, așa cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos. ¹⁵Dar mă voi strădui ca, și după plecarea mea, să vă puteți aduce mereu aminte de aceste lucruri.

¹⁶Căci noi nu am urmat niște basme meșteșugite când v-am făcut cunoscută puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos — ci am fost martori oculari ai măreției lui.

¹⁷El a primit cinste și slavă de la Tatăl nostru, atunci când un glas a venit la el din Slava cea Minunată: „Acesta este Fiul meu, cel pe care îl iubesc; în el îmi găsesc plăcerea.” ^b b v17 Acestea sunt chiar cuvintele Tatălui, rostite pe munte — el își găsește plăcerea în Fiul său și îl numește preaiubit, același glas pe care Petru, Iacov și Ioan l-au auzit la schimbarea la față.

¹⁸Și noi înșine am auzit acest glas venind din cer, căci eram cu el pe muntele cel sfânt.

¹⁹Avem de asemenea cuvântul proorociei făcut și mai sigur — și bine faceți că luați aminte la el, ca la o candelă care luminează într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre. ²⁰Înainte de toate, să știți că nicio proorocie din Scriptură nu vine din tâlcuirea proprie a cuiva. ²¹Căci nicio proorocie n-a venit vreodată din voia omului, ci oamenii au vorbit de la Tatăl nostru, mânați de Duhul Sfânt.