Cântați Tatălui nostru
O chemare la cântare și la îngenunchere care se preface brusc în avertisment. Fiindcă Tatăl nostru ne-a făcut și noi suntem turma Lui, glasul de azi contează: nu vă împietriți inimile ca la Meriba, unde o generație întreagă a pierdut odihna care o aștepta.
95 1Veniți, să-i cântăm de bucurie Tatălui nostru; să strigăm cu glas tare către Stânca mântuirii noastre. 2Să venim înaintea lui cu mulțumiri; să-i strigăm de bucurie cu cântări de laudă. 3Căci Tatăl nostru este un Împărat mare, mai presus de toți dumnezeii. 4În mâna lui sunt adâncimile pământului, și ale lui sunt înălțimile munților. 5A lui este marea, căci el a făcut-o, iar mâinile lui au întocmit uscatul.
6Veniți să ne închinăm și să ne plecăm; să îngenunchem înaintea Tatălui nostru, Făcătorul nostru. 7Căci el este Tatăl nostru, iar noi suntem poporul pășunii lui, turma de sub mâna lui. Astăzi, dacă veți asculta glasul lui, 8nu vă împietriți inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie, a a v8 Meriba și Masa: locuri din pustia Sinaiului unde Israel a cerut apă și l-a pus la încercare pe Dumnezeu (Exodul 17:1-7).
9unde strămoșii voștri m-au pus la încercare; m-au ispitit, deși văzuseră lucrarea mea. 10Patruzeci de ani m-am mâhnit de neamul acela și am zis: „Este un popor cu inima rătăcită și nu au cunoscut căile mele.” 11De aceea am jurat în mânia mea: „Nu vor intra niciodată în odihna mea!” b b v11 Epistola către Evrei reia acest avertisment și arată că odihna pe care o oferă Tatăl nostru se găsește pe deplin în Isus — o odihnă de la trudă, în care se intră prin credință și niciodată cu inima împietrită.
