Un cuvânt asupra Damascului
Damascul devine un morman de ruine, iar slava lui Israel se subțiază până la două-trei măsline în vârful unui pom scuturat. Ideea iese la iveală pe la mijloc: oamenii privesc în sfârșit spre Făcătorul lor, Tatăl nostru, în loc de lucrul făcut de degetele lor. Neamurile urlă ca marea, apoi dispar.
17 1O prorocie despre Damasc. Iată, Damascul nu va mai fi o cetate; ajunge o grămadă de ruine. 2Cetățile Aroerului sunt părăsite; vor fi lăsate turmelor, care se vor culca fără ca nimeni să le sperie. 3Cetățuia va pieri din Efraim, și împărăția din Damasc; iar rămășița Aramului va fi ca slava fiilor lui Israel, zice Tatăl oștirilor cerești.
4În ziua aceea, slava lui Iacov va scădea, și grăsimea trupului său se va topi. 5Va fi ca atunci când secerătorul strânge grâul în picioare și cu brațul său seceră spicele; va fi ca atunci când cineva adună spicele rămase în Valea Refaim. 6Totuși vor rămâne câteva, ca atunci când se scutură un măslin: două-trei măsline coapte în vârf, patru-cinci pe ramurile roditoare, zice Tatăl lui Israel. a a v6 Cultivatorii de măslini recoltau lovind ramurile cu prăjini lungi, ca să scuture roadele jos; câteva măsline din vârf rămâneau întotdeauna de neatins.
7În ziua aceea, oamenii se vor uita spre Făcătorul lor, și ochii lor se vor întoarce spre Sfântul lui Israel — Tatăl nostru. b b v7 Sfântul lui Israel este numele caracteristic pe care Isaia îl dă Tatălui nostru — numindu-l Dumnezeul sfânt care s-a legat de un popor ce adesea îl uită. 8Nu se vor mai uita spre altare, lucrarea mâinilor lor, și nu vor mai privi la ceea ce au făcut degetele lor — stâlpii Așerei și altarele de tămâie. 9În ziua aceea, cetățile lor întărite vor fi ca locurile părăsite ale pădurilor și ale înălțimilor, care au fost pustiite când au venit fiii lui Israel; și va fi o pustiire. 10Căci ai uitat de Tatăl mântuirii tale, și nu ți-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea, deși sădești grădini plăcute și pui butași dintr-o viță străină, 11și deși în ziua când îi sădești încep să încolțească, și până dimineața sădirea ta înflorește, totuși secerișul va pieri într-o zi de durere și de suferință fără leac. 12Vai, zarva multor popoare — ele mugesc ca mugetul mărilor! Vuietul neamurilor — ele vuiesc ca vuietul apelor mari! 13Neamurile vuiesc ca vuietul apelor multe, dar Tatăl nostru le va mustra, și vor fugi departe, gonite înaintea vântului ca pleava pe dealuri, ca praful învârtejit înaintea furtunii. 14Spre seară, iată o groază năprasnică! Înainte de dimineață, s-au dus. Aceasta este partea celor ce ne jefuiesc, soarta celor ce ne pradă pe noi.
