Tatăl nostru se ridică să judece
Un psalm al lui Asaf.
Tatăl nostru se ridică în adunarea divină și îi acuză pe puterile care judecă în tribunale măsluite. Însărcinarea lor n-a fost niciodată complicată: să-i apere pe cel slab, pe orfan, pe cel lipsit. Vor muri ca niște oameni de rând, iar pământul este dat înapoi adevăratului său Judecător.
82 1Tatăl nostru își ia locul în adunarea divină; în mijlocul dumnezeilor rostește judecata. a a v1 „Dumnezeii” adunării divine sunt cârmuitorii și puterile pe care Tatăl nostru i-a pus peste neamuri — răspunzători înaintea lui, niciodată rivalii lui. Scriptura cunoaște un singur Dumnezeu; aceștia stau sub judecata lui.
2„Până când veți judeca nedrept și veți fi părtinitori cu cei răi?
3„Apărați-i pe cel slab și pe orfan; faceți dreptate celui asuprit și celui lipsit. 4Izbăviți-i pe cel slab și pe cel nevoiaș; scăpați-i din mâna celor răi. 5Ei nici nu știu, nici nu înțeleg; umblă în întuneric; toate temeliile pământului se clatină. 6Eu am zis: «Sunteți dumnezei; sunteți toți fii ai Celui Preaînalt.» 7Dar veți muri ca niște oameni de rând; veți cădea ca oricare alt cârmuitor.”
8Ridică-te, Tată, judecă pământul, căci toate neamurile sunt moștenirea ta.
